(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.