(1) Înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici.
(2) Mobilitatea înalților funcționari publici cuprinde ansamblul activităților și deciziilor generatoare de modificări ale raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici, în cadrul categoriei înalților funcționari publici, realizate în interes public, pentru desfășurarea activității autorităților și instituțiilor publice, precum și pentru dezvoltarea profesională a înalților funcționari publici.
(3) În situația în care în cadrul categoriei înalților funcționari publici nu există funcție vacantă în vederea aplicării mobilității, mobilitatea poate fi dispusă, motivat, pe o funcție publică de conducere, numai cu acordul scris al funcționarului public.
(4) Mobilitatea înalților funcționari publici se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea, imparțialitatea, obiectivitatea și transparența.
(5) Mobilitatea nu poate fi realizată:
a) în același timp pentru toți înalții funcționari publici dintr-o autoritate sau instituție publică;
b) decât cel mult o dată pe an, pentru același funcționar public.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5) lit. b) , mobilitatea se poate realiza mai mult de o dată într-un an de activitate la cererea înaltului funcționar public.
(7) Înaltul funcționar public poate refuza mobilitatea dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) graviditate;
b) își crește singur copilul minor;
c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mobilitatea;
d) motive familiale temeinice.
(8) Refuzul neîntemeiat de a da curs mobilității atrage eliberarea din funcția publică, în condițiile legii.