(1) Proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.

(2) La înmatriculare, proprietarii vehiculelor sau deținătorii mandatați ai acestora, cu excepția vehiculelor noi, trebuie să facă dovada certificării autenticității sau a identificării acestora de către autoritatea competentă, în condițiile legii, după caz, precum și atestarea faptului că vehiculul nu este reclamat ca fiind furat din țară sau din străinătate.

(3) Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv.