(1) Pe autostrăzi este interzisă circulația pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor și mopedelor, a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
(2) De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri și de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele și competițiile sportive de orice fel, precum și cortegiile.
(3) Se interzice circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe banda de urgență, cu excepția cazurilor justificate, precum și a autovehiculelor cu regim de circulație prioritar.
(4) Circulația autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se efectuează, de regulă, numai pe banda marginală din partea dreaptă a autostrăzii, în sensul de mers.