Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

a) venituri din activități independente, definite conform art. 67 ;

b) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 ;

c) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 ;

d) venituri din investiții, definite conform art. 91 ;

e) venituri din pensii, definite conform art. 99 ;

f) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103 ;

g) venituri din premii și din jocuri de noroc, definite conform art. 108 ;

h) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 111 ;

i) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 .