(1) Administrarea și serviciile silvice se asigură cu respectarea principiului teritorialității.
(2) Principiul teritorialității implică faptul că ocolul silvic se constituie, funcționează și asigură administrarea și/sau serviciile silvice numai pentru terenuri din FFN aflate în limitele teritoriale ale județului în care acesta are sediul social, precum și în județele limitrofe acestuia.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , ocolul silvic de regim înființat de proprietarul unic care are în proprietate terenuri din FFN și în alte județe decât județul în care ocolul silvic își are sediul social sau cele limitrofe poate administra ori presta servicii silvice și pentru aceste suprafețe.
(4) Ocoalele silvice nominalizate sunt ocoalele silvice de stat din structura Romsilva, precum și ocoalele silvice de regim care administrează și/sau asigură serviciile silvice în vecinătatea unui teren din FFN proprietate privată ori proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale și care au obligația să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului/coproprietarului sau a succesorului în drepturi, sub condiția materializării fizice de către acesta a limitelor proprietății pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate. Responsabilitatea privind corectitudinea materializării limitelor de proprietate revine proprietarului/coproprietarului sau succesorului în drepturi, după caz.
(5) Pentru terenurile din FFN de maximum 30 hectare inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice, neincluse în amenajamente silvice, ocolul silvic nominalizat are obligația de a asigura serviciile silvice, pe bază de contract, la solicitarea persoanei îndreptățite.