(1) Exploatarea lemnului include toate fazele tehnologice/procesele care se aplică pentru obținerea sortimentelor de lemn brut.
(2) Exploatarea lemnului se realizează de către persoane juridice atestate.
(3) Atestarea persoanelor juridice pentru activitatea de exploatare a lemnului se face de către Comisia de atestare care funcționează în cadrul asociației patronale și profesionale din domeniul forestier, recunoscută la nivel național. Comisia de atestare funcționează pe baza Regulamentului privind aprobarea criteriilor și procedura de atestare/reatestare, organizarea, funcționarea și componența comisiei de atestare a agenților economici pentru exploatarea lemnului, aprobat prin ordin al conducătorului Autorității.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , exploatarea lemnului se poate realiza și fără atestare, în următoarele cazuri:
a) de către proprietarii de fond forestier persoane juridice și fizice care pot exploata din proprietatea lor un volum de până la 20 metri cubi/an/teren forestier în proprietate, precum și persoanele fizice membre ale formelor asociative prevăzute la art. 8 alin. (1) ;
b) la exploatarea lemnului din parchetele de curățiri;
c) la intervenția de urgență în cazul calamităților în albia minoră a râurilor sau pe suprafața construcțiilor hidrotehnice, în scopul prevenirii inundațiilor, precum și la intervenția de urgență în vederea deblocării infrastructurii de transport;
d) de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în scopul asigurării apei preluate prin sistemele de desecare-drenaj și evacuate în emisari prin canale deschise în zona dig-mal sau pentru asigurarea aducerii apei de la stația de pompare de bază, prin canale deschise executate;
e) la executarea lucrărilor de întreținere și reparații pe terenurile amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, respectiv amenajări de irigații, de desecare sau de combatere a eroziunii solului, după caz, inclusiv în zonele de protecție aferente acestora;
f) pentru prevenirea deteriorării elementelor infrastructurii rutiere și feroviare și pentru asigurarea circulației rutiere și feroviare.
(5) La nivelul Comisiei de atestare se înființează Registrul electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare. Dezvoltarea și operaționalizarea registrului se fac de către asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia de atestare.
(6) Retragerea certificatelor de atestare se face de către Comisia de atestare în baza propunerii de retragere din raportul de control întocmit de Garda Forestieră Națională și structurile acesteia sau alte instituții cu rol de control. Retragerea poate fi contestată în condițiile legii.
(7) Asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia de atestare are obligația organizării de cursuri de formare profesională pentru administratorii agenților economici și personalul de specialitate, în vederea creșterii gradului de cunoaștere a legislației și a regulilor de exploatare a lemnului. Durata acestor cursuri trebuie să fie de minimum 8 ore/an.