(1) În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr foarte mare de persoane, iar asigurarea individuală a respectării drepturilor acestora ar prelungi considerabil durata procesului penal, persoanele respective își desemnează sau procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune ca persoanele vătămate să își desemneze un reprezentant, în scopul exercitării drepturilor lor. Dacă persoanele vătămate nu și-au desemnat un reprezentant în termenul care le-a fost acordat, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța poate desemna un avocat din oficiu care să le reprezinte.

(2) Reprezentantul persoanelor vătămate exercită toate drepturile recunoscute de lege acestora.