(1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării.
(2) În caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), dacă se depășește durata rezonabilă a procesului, instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea acțiunii la instanța civilă competentă.