(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) și la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obținerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, dacă:

a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;

b) a trecut un an de la data grațierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

c) a intervenit amnistia;

d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupația de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal , a expirat sau a fost revocată.

(2) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a săvârșirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atrăgea suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obținerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicării măsurii administrative.

(3) Pentru prezentarea la examen în vederea obținerii unui nou permis de conducere, persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să facă dovada că:

a) este aptă din punct de vedere medical și psihologic;

b) nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 24 alin. (6) , cu excepția cazurilor în care a intervenit una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) .