(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițistul rutier în cazul săvârșirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
b) conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranța circulației, deteriorează drumul public sau afectează mediul;
c) conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite și/sau mase depășite;
d) conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;
e) refuză să se legitimeze;
f) se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;
g) nu respectă timpii de conducere și de odihnă prevăzuți de lege.
(2) Imobilizarea unui vehicul se dispune și în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârșește o faptă de natură penală sau este urmărit pentru săvârșirea unei infracțiuni.
(3) Pentru oprirea forțată sau imobilizarea în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) , poliția rutieră poate utiliza dispozitive speciale omologate.
(4) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilește prin regulament.