prin structurile Autorității (1) Autoritatea organizează și realizează controlul de stat de specialitate prin personalul propriu cu atribuții de control și prin personalul cu atribuții de control din cadrul Gărzii Forestiere Naționale și din cadrul Gărzilor Forestiere:
a) controlul aplicării și respectării regimului silvic;
b) controlul modului în care se aplică și se respectă normele specifice în vegetația forestieră din afara fondului forestier;
c) controlul provenienței și al circulației materialelor lemnoase, precum și al trasabilității acestora;
d) controlul legalității recoltării produselor nelemnoase din FFN.
(2) În exercitarea atribuțiilor de serviciu privind controlul de stat de specialitate, precum și în constatarea contravențiilor și a faptelor ce constituie infracțiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exercițiul autorității de stat, în limitele competențelor stabilite de lege.
(3) Autoritatea, prin Garda Forestieră Națională sau structurile teritoriale ale acesteia, poate dispune în scris ocoalelor silvice efectuarea de controale, nominalizând în dispoziția de control personalul silvic care desfășoară această activitate. Ocolul silvic este obligat să efectueze controlul de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile calendaristice de la primirea dispoziției de efectuare a controlului.