LexistoriaDreptul la drept.

Integritatea FFN

Codul silvic · 25 articole

Secțiunea 1Sistemul integrat de cadastru și carte funciară

Articolul 36

Înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a terenurilor forestiere din FFN proprietate publică a statului (1) Dreptul de proprietate publică și privată a statului asupra imobilelor din FFN se intabulează în sistemul integrat de cadastru și carte funciară la cererea administratorilor terenurilor proprietate publică a statului, astfel cum sunt prevăzuți la art. 12 alin. (1) , în baza actelor de proprietate și a documentației cadastrale.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în lipsa actelor de proprietate, dovada proprietății statului asupra terenurilor din FFN proprietate publică și privată a statului se face cu amenajamentele silvice în vigoare.

(3) Înscrierea provizorie a terenurilor prevăzute la alin. (2) se efectuează conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Coordonatele punctelor de pe limita imobilelor respective vor fi determinate, în sistem Stereografic 1970, prin vectorizare, la nivel de unitate administrativ-teritorială.

(4) Justificarea înscrierii provizorii pentru situațiile prevăzute la alin. (3) se face în baza amenajamentului silvic valabil actualizat al FFN proprietate publică a statului, care confirmă suprafața și identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în amenajamentul silvic actualizat.

Secțiunea a 2-aOcupații ale terenurilor din FFN. Ocuparea temporară a terenurilor din FFN

Articolul 37Ocupații

(1) Ocupațiile și litigiile cu privire la terenurile forestiere înscrise în amenajamentele silvice se soluționează pe cale amiabilă sau judiciară. În termen de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, administratorii terenurilor din FFN proprietate publică au obligația de a demara procedurile judiciare pentru soluționarea ocupațiilor.

(2) Administratorii terenurilor din FFN proprietate publică sunt scutiți de taxele judiciare de timbru pentru demersurile judiciare prevăzute la alin. (1) .

Articolul 38Ocuparea temporară a terenurilor din FFN

(1) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN este permisă numai pe o perioadă determinată, în scopul:

a) realizării/extinderii/modernizării/dezafectării obiectivelor/ lucrărilor prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) , declarate de utilitate publică de interes național, județean sau local, care vizează proiectele de infrastructură de transport, utilitățile, sursele și rețele de apă și de canalizare, inclusiv ape minerale, sursele și rețele de energie din resurse convenționale sau regenerabile, rețelele și sistemele de comunicații sau rețelele de gaze naturale;

b) explorării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri; explorării, exploatării și transportului resurselor de petrol și gaze naturale, precum și instalării, reparării, întreținerii, dezafectării rețelelor de transport sau distribuție de petrol, gaze naturale sau energie electrică;

c) realizării/extinderii/modernizării/dezafectării de surse și rețele de apă și de canalizare, inclusiv ape minerale, surse și rețele de energie din resurse convenționale sau regenerabile, rețele și sisteme de comunicații, parcuri recreative, parcuri tematice și/sau educaționale.

(2) Pentru realizarea obiectivelor și lucrărilor prevăzute la art. 41 , ocuparea temporară a terenurilor din FFN se face cu plata anticipată a obligațiilor financiare prevăzute la art. 46 de către beneficiarul aprobării de ocupare temporară de terenuri din FFN.

(3) În raport cu durata obiectivului/lucrării, ocuparea prevăzută la alin. (1) poate fi aprobată pe o perioadă de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , ocuparea temporară a terenurilor din FFN se aprobă pe toată perioada de execuție și existență în FFN a obiectivelor/lucrărilor de interes național, județean sau local prevăzute la alin. (1) lit. a) , precum și a obiectivelor/lucrărilor de transport și distribuție de petrol, gaze naturale și energie electrică prevăzute la alin. (1) lit. b) , dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) durata de execuție și existență a obiectivelor depășește 10 ani;

b) redarea terenurilor în circuitul silvic nu se poate realiza fără restricții;

c) perioada de execuție/existență a obiectivului este cea înscrisă în acordul/permisul de concesiune a zăcământului, în cazul obiectivelor/lucrărilor de transport și distribuție de petrol și gaze naturale, transport și distribuție de energie electrică.

(5) Chiria aferentă fiecărui an se plătește până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează și se calculează conform metodologiei prevăzute la art. 49 .

(6) Dacă pentru organizarea de șantier necesară realizării obiectivelor prevăzute la art. 40 și art. 41 alin. (1) lit. a)-c) sunt necesare și alte terenuri adiacente celor pentru care există aprobare de scoatere definitivă din FFN, acestea pot fi ocupate temporar, în condițiile prezentei legi, pe perioada realizării investiției/obiectivului/lucrării, cu plata anticipată a obligațiilor financiare prevăzute la art. 46 .

(7) Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din FFN care au categoria de folosință pădure sau clasa de regenerare include și perioada necesară executării lucrărilor necesare pentru redarea terenurilor în condiții apte de a fi împădurite.

(8) Dacă terenul care a făcut obiectul ocupării temporare este încadrat în alte categorii de folosință forestieră decât cele prevăzute la alin. (7) , beneficiarul are obligația de a preda terenul în condițiile stabilite în actul de aprobare, emis în condițiile prevăzute la art. 44 alin. (1) .

(9) Terenul ocupat temporar se poate reprimi cu o altă categorie de folosință decât cea inițială cu condiția precizării acesteia în actul administrativ de aprobare și cu plata unei taxe echivalente cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN cu compensare prevăzută la art. 41 .

(10) Dacă la sfârșitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (7)-(9) , garanția depusă și dobânda bancară aferentă se rețin în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.

(11) Garanția depusă și dobânda bancară aferentă prevăzute la alin. (10) se transmit ocolului silvic care asigură administrarea și/sau serviciile silvice, la solicitarea acestuia, în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, pentru execuția lucrărilor necesare aducerii terenului la condițiile prevăzute în actul de aprobare, conform devizului de lucrări întocmit de ocolul silvic și avizat de Garda Forestieră competentă teritorial.

Secțiunea a 3-aScoaterea terenurilor din FFN și includerea terenurilor în FFN

Articolul 39Reducerea suprafeței FFN

(1) Este interzisă reducerea suprafeței FFN, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 40 în care scoaterea definitivă este permisă fără compensare cu terenuri. Orice act contrar este nul de drept.

(2) Modificarea limitelor și/sau a suprafeței FFN se poate face:

a) în baza aprobărilor de scoatere definitivă din FFN;

b) în urma corectării limitelor terenurilor pe hotarele materializate în teren de administratorul/proprietarul acestuia;

c) în urma modificării cursurilor de apă prin procese naturale de eroziune sau depunere;

d) în urma determinării cu precizie mai ridicată a suprafețelor;

e) în urma corectării unor amplasamente și suprafețe încadrate eronat ca terenuri din FFN pentru care proprietarul/administratorul deține documente legale sau are justificări dovedite cu măsurători.

(3) Aplicarea prevederilor alin. (2) se face în baza unei metodologii aprobate prin ordin al conducătorului Autorității în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(4) Scoaterea definitivă a terenurilor din FFN este permisă numai pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 40 și 41 . Orice act contrar este lovit de nulitate absolută.

Articolul 40Scoaterea definitivă din FFN fără compensare

(1) Prin excepție de la prevederile art. 39 , este permisă reducerea suprafeței FFN prin scoaterea definitivă a unor terenuri:

a) necesare realizării/extinderii obiectivelor/lucrărilor declarate de utilitate publică, de interes național, județean sau local, în condițiile legii, la solicitarea beneficiarului/ expropriatorului/reprezentantului expropriatorului;

b) necesare amplasării/extinderii componentelor rețelei naționale de supraveghere meteorologică și necesare amplasării/extinderii infrastructurii de telecomunicații speciale, la solicitarea Administrației Naționale de Meteorologie, respectiv a Serviciului de Telecomunicații Speciale;

c) necesare amplasării sau a terenurilor pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională, la solicitarea entității beneficiare;

d) necesare realizării unor obiective din cadrul Sistemului integrat de securizare a frontierei de stat, precum și pentru lucrările de investiții, modernizare și extindere a obiectivelor din domeniul ordinii și siguranței publice, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne;

e) necesare lucrărilor de investiții, modernizare și extindere a obiectivelor cu caracter militar din domeniul apărării naționale, la solicitarea ministerului de resort;

f) necesare lucrărilor miniere declarate de interes național și de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit, executate pe terenurile forestiere achiziționate de operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat în condițiile prevăzute la art. 6 lit. a) din Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare, care nu fac parte din coridorul de expropriere al unei lucrări miniere declarate de interes național și de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit, dar care se regăsesc pe amplasamentul lucrării în cauză și sunt necesare realizării lucrărilor miniere. În acest caz, beneficiarul scoaterii din FFN este operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat. Scoaterea definitivă a terenurilor necesare realizării lucrărilor miniere de exploatare a zăcămintelor de lignit se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

g) pe care sunt amplasate capacități de extracție gaze naturale aferente lucrărilor de interes național de extracție a gazelor naturale, la solicitarea entității beneficiare;

h) pe care sunt amplasate situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, la solicitarea autorității publice centrale pentru cultură;

i) necesare realizării/extinderii cimitirelor aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, la solicitarea acestora;

j) necesare construirii de lăcașuri de cult pentru obiective de interes bisericesc.

(2) Scoaterea definitivă din FFN a terenurilor proprietate publică prevăzute la alin. (1) se face fără compensare cu alte terenuri și fără plata taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN și a celorlalte obligații financiare prevăzute la art. 45 .

(3) Scoaterea definitivă din FFN, fără compensare, având ca beneficiari persoanele prevăzute la alin. (1) lit. f) , care desfășoară activitate economică, se face cu respectarea prevederilor europene și naționale în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 41Scoaterea definitivă din FFN cu compensare

(1) Prin excepție de la prevederile art. 39 , pot fi scoase definitiv din FFN, cu condiția compensării acestora cu alte terenuri și a plății anticipate a sumelor prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) și c)-e), fără reducerea suprafeței de teren, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări și obiective:

a) exploatarea resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Beneficiarul scoaterii definitive a terenurilor din FFN, inclusiv pentru terenurile din FFN prevăzute la alin. (4) , este persoana care deține permis/licență pentru exploatarea resurselor minerale sau proprietarul, în baza unui contract de asociere încheiat cu persoana care deține permis/licență pentru exploatarea resurselor minerale aferente proprietății respective;

b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistice, lăcașe de cult, obiective sportive, medicale, precum și obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcațiuni cu scop turistic și de agrement și de aprovizionare cu alimente și combustibil. Beneficiarul scoaterii definitive a terenurilor din FFN este persoana fizică sau juridică solicitantă care realizează obiectivul. Scoaterea definitivă a terenurilor din FFN pentru realizarea acestor obiective în extravilanul localităților se poate aproba numai în baza avizului arhitectului-șef de județ;

c) locuințe sau case de vacanță, numai pe terenurile din FFN proprietate privată, cu excepția județelor deficitare în păduri. Beneficiarul scoaterii definitive a terenurilor din FFN este persoana proprietară a terenului;

d) obiective vândute de către Romsilva ale căror terenuri aferente sunt concesionate, precum și obiective instalate în FFN înainte de anul 1990; beneficiarul scoaterii definitive a terenurilor din FFN este persoana proprietară a obiectivului vândut de către Romsilva sau a obiectivului instalat în FFN înainte de anul 1990;

e) monumente istorice, precum și lucrări și/sau construcții hidrotehnice și de acvacultură. Beneficiarul scoaterii definitive a terenurilor din FFN este persoana fizică sau juridică solicitantă care realizează obiectivul.

(2) Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

a) construcția și terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiași persoane;

b) în cazul terenurilor încadrate în categoriile de folosință pădure și terenuri destinate împăduririi, suprafața maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din FFN, incluzând construcția, accesul și împrejmuirea, este de maximum 500 metri pătrați, în cazul proprietăților forestiere mai mari de 5 hectare, și de 1% din suprafața proprietății, dar maximum 300 metri pătrați, în cazul proprietăților forestiere mai mici de 5 hectare.

(3) Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează cu un teren care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) are suprafața de cel puțin 3 ori suprafața terenului care face obiectul scoaterii din FFN;

b) valoarea terenului cu care se realizează compensarea este de 5 ori valoarea terenului care face obiectul scoaterii din FFN.

(4) Scoaterea definitivă a terenurilor din FFN aparținând formelor asociative de proprietate asupra terenurilor prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, este permisă pentru amplasarea/ extinderea/modernizarea obiectivelor și lucrărilor prevăzute la alin. (1) și la art. 40 ; terenurile oferite în compensare intră în proprietatea formelor asociative și întregesc drepturile membrilor proporțional cu cotele deținute.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , pentru suprafețele de sub 50 metri pătrați, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situație în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, situație în care nu achită cheltuielile de instalare și întreținere a vegetației forestiere până la realizarea stării de masiv.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , pentru activitățile de exploatare a resurselor minerale de substanțe utile nemetalifere și roci utile, terenul oferit în compensare este cel puțin egal ca suprafață și valoare cu terenul scos definitiv din FFN.

(7) Tariful procentual prevăzut în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, este 100 și se aplică la calculul obligațiilor financiare prevăzute la art. 45 și 47 , în cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din FFN și a schimbării categoriei de folosință.

(8) Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara FFN, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situația în care suprafața minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 10 hectare, acesta poate să nu fie limitrof FFN, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, terenuri neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină și subalpină.

(9) Terenurile prevăzute la alin. (8) devin terenuri cu destinație forestieră și sunt incluse în FFN.

(10) În județele în care suprafața terenurilor din FFN este sub 30% din suprafața județului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiași județ.

(11) Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc sunt permise numai în situația în care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrișări și nu fac obiectul scoaterii definitive ori a ocupărilor temporare din FFN.

(12) Autorizarea construcțiilor la distanțe mai mici de 50 metri de liziera pădurii, în afara FFN, cu excepția obiectivelor de interes național, județean sau local, se face cu avizul Gărzii Forestiere competente teritorial.

Articolul 42Proprietatea și destinația terenurilor care au făcut obiectul scoaterii din FFN

(1) Terenurile scoase definitiv din FFN devin proprietatea beneficiarului scoaterii în momentul efectuării operațiunii de predare-primire, în condițiile prevăzute la art. 45 alin. (3) , și dobândesc destinația pe care acesta a solicitat-o și care i-a fost aprobată.

(2) Se exceptează de la prevederile art. 40 terenurile aflate în perimetrul fâșiei de protecție a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public și care, prin natura lor, sunt destinate protecției și întreținerii liniei de frontieră.

(3) Se interzice schimbarea destinației obiectivului construit pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din FFN mai devreme de 5 ani de la data recepției finale a obiectivului. Constatarea schimbării destinației obiectivului construit revine în sarcina Gărzii Forestiere competente teritorial. În situația schimbării destinației obiectivului construit pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din FFN mai devreme de 5 ani, Garda Forestieră competentă teritorial inițiază demersurile legale pentru anularea actului de aprobare emis pentru scoaterea definitivă, aprobată în condițiile art. 44 alin. (1) , și obligarea beneficiarului scoaterii definitive să aducă la starea inițială terenul scos definitiv din fondul forestier, pe cheltuiala acestuia.

Articolul 43Condiții de includere a terenurilor cu alte destinații în FFN

(1) Proprietarii terenurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) pot solicita schimbarea destinației acestora în terenuri cu destinație forestieră.

(2) Proprietarii terenurilor care în mod voluntar optează pentru schimbarea destinației terenului agricol în teren cu destinație forestieră beneficiază de ajutor de stat similar/în aceleași condiții ca proprietarii care au accesat măsura de sprijin privind împădurirea terenurilor agricole.

(3) Schimbarea destinației terenurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) , precum și a altor terenuri pentru care proprietarul a optat pentru includerea lor în FFN, situație în care se elaborează amenajament silvic sau sunt incluse într-un amenajament silvic existent, este scutită de taxe și impozite și se aprobă prin ordin al Autorității.

Secțiunea a 4-aAprobarea scoaterilor definitive din FFN și a ocupărilor temporare a terenurilor din FFN și obligații ce decurg din aceasta

Articolul 44Aprobarea scoaterilor definitive din FFN și a ocupărilor temporare a terenurilor din FFN

(1) Solicitările de ocupare temporară a terenurilor din FFN sau de scoatere definitivă, în condițiile prevăzute la art. 38 , 40 și 41 , cu acordul proprietarului și avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea și/sau serviciile silvice, în cazul proprietății private și proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale, respectiv cu avizul Romsilva, al INCDS, al instituțiilor de învățământ de stat cu profil silvic sau al ocolului silvic înființat de RAAPPS, după caz, în cazul terenurilor din FFN proprietate publică a statului, se aprobă de către:

a) conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafețe de până la 1 hectar inclusiv;

b) conducătorul Autorității, cu avizul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafețe de la 1 hectar până la 10 hectare inclusiv;

c) Guvern, la propunerea Autorității, cu avizul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafețe de peste 10 hectare, cu excepția situațiilor în care prin lege se dispune altfel.

(2) Acordul proprietarului pentru terenurile din FFN proprietate privată, prevăzut la alin. (1) , se emite sub forma înscrisului sub semnătură privată pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere din FFN necesare realizării/extinderii/ modernizării/dezafectării obiectivelor/lucrărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) , surselor/rețelelor/sistemelor/parcurilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. c) , precum și obiectivelor/ lucrărilor de utilitate publică, de interes național, județean sau local de transport și distribuție de petrol, gaze naturale și energie electrică, prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) , și se depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul de inițiatorul proiectului la instituția competentă să emită avizul/aprobarea de ocupare temporară.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , ocuparea temporară a terenurilor din FFN se face fără acordul proprietarului atunci când nu se prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuți proprietarii, precum și în situația succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuți. Acordul proprietarului în acest caz se suplinește prin declarația inițiatorului proiectului de asumare proprie a răspunderii și care descrie imposibilitatea obținerii acordului proprietarilor.

(4) În situația prevăzută la alin. (3) , sumele datorate pentru ocuparea temporară, inclusiv valoarea lemnului valorificat, se consemnează cu titlu de indemnizație într-un cont bancar deschis pe numele inițiatorului proiectului și se eliberează ulterior persoanelor care fac dovada proprietății, prin dispoziția inițiatorului proiectului, în condițiile prezentei legi.

(5) În cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. b) , acordul proprietarului de teren din FFN proprietate privată se emite în formă autentică.

(6) Ocuparea temporară a unor terenuri din FFN pentru intervenții cu caracter urgent pentru execuția lucrărilor de punere în siguranță a infrastructurii de transport rutier și feroviar, pentru remedierea unor deranjamente sau avarii la rețelele de telecomunicații, de transport sau de distribuție a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum și la alte instalații similare se aprobă de conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, în baza unei solicitări emise de Guvern/autoritatea competentă/administratorul infrastructurii/ operatorul de transport sau distribuție, după caz, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără a mai fi necesară plata garanției pentru ocuparea temporară de terenuri din FFN.

(7) În cazul prevăzut la alin. (6) , beneficiarul ocupării temporare a unor terenuri din FFN este obligat să achite contravaloarea prejudiciilor produse, a pierderii de creștere a arborilor, precum și a lucrărilor necesare aducerii terenului la starea inițială, stabilită pe bază de deviz, întocmit de către ocolul silvic care asigură administrarea și/sau serviciile silvice și avizat de conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, devizul constituind titlu executoriu.

(8) Contravaloarea prevăzută la alin. (7) se achită, în termen de 30 de zile de la data comunicării devizului prevăzut la același alineat, către beneficiar.

Articolul 45Obligații financiare în cazul terenurilor scoase definitiv din FFN

(1) Pentru terenurile care se scot definitiv din FFN, în cazurile prevăzute la art. 41 , obligațiile financiare sunt următoarele:

a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă și se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aflat la dispoziția Autorității;

b) contravaloarea terenului scos definitiv din FFN, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată. Pentru terenurile proprietate publică a statului/unităților administrativ-teritoriale, suma prevăzută la art. 41 alin. (5) se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică; contravaloarea terenului scos definitiv din FFN nu se achită în cazul scoaterilor definitive cu compensare;

c) contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilității tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată sau proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare și regenerare a pădurilor;

d) contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte forme de proprietate, se achită proprietarului;

e) cheltuielile de instalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 41 alin. (1) , sume care se depun în fondul de conservare și regenerare a pădurilor. Obligația de instalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv, în regie proprie sau prin prestări de servicii, este în sarcina ocolului silvic care administrează sau asigură serviciile silvice.

(2) Obligațiile financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din FFN.

(3) Predarea-primirea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din FFN se face pe bază de proces-verbal încheiat între beneficiarul scoaterii definitive și ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere competente teritorial, numai după achitarea obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) , după caz, în termen de maximum 180 de zile de la data aprobării scoaterii definitive.

(4) Nepreluarea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din FFN în termenul prevăzut la alin. (3) determină revocarea sau, după caz, anularea actului administrativ emis pentru aprobarea scoaterii definitive a terenului din FFN, în condițiile legii. Constatarea se face de către Garda Forestieră competentă teritorial.

(5) Pentru terenurile proprietate publică, scoaterea definitivă din FFN pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 40 alin. (1) se face fără plata obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) .

Articolul 46Obligații financiare pentru terenurile care se ocupă temporar din FFN

(1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din FFN necesare realizării obiectivelor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) și c), obligațiile financiare sunt următoarele:

a) garanția, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării și se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, fond aflat la dispoziția Autorității;

b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul terenurilor proprietate privată și al celor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; pentru terenurile proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;

c) contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilității tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată și cele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; pentru terenurile proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creștere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare și regenerare a pădurilor;

d) valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective, care se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului, respectiv proprietarului în celelalte cazuri;

e) cheltuielile de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare și regenerare a pădurilor.

(2) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale în cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. a) , al căror beneficiar este statul sau unitatea administrativ-teritorială, se face fără plata obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) .

(3) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN proprietate privată în cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. a) , al căror beneficiari sunt statul sau unitățile administrativ-teritoriale, se face fără plata obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. a) .

(4) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN, fără plata obligațiilor, potrivit dispozițiilor alin. (2) și (3) , în favoarea unor entități care desfășoară activitate economică, se face cu respectarea prevederilor europene și naționale în domeniul ajutorului de stat.

(5) Obligațiile financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din FFN.

(6) Predarea-primirea terenului pentru care s-a aprobat ocuparea temporară din FFN se face în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere competente teritorial în termen de maximum 180 de zile de la data aprobării.

(7) În situația nepreluării de către beneficiar a terenului în termenul prevăzut la alin. (6) , Garda Forestieră competentă teritorial inițiază demersurile legale pentru revocarea actului de aprobare emis pentru scoaterea definitivă.

Secțiunea a 5-aSchimbarea categoriei de folosință a terenurilor cu destinație forestieră

Articolul 47Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor cu destinație forestieră

(1) Schimbarea categoriei de folosință silvică a terenurilor cu destinație forestieră, pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, în altă categorie de folosință silvică se face la solicitarea beneficiarului și se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității.

(2) Schimbarea categoriei de folosință silvică a terenurilor cu destinație forestieră de la folosința „pădure“ la altă categorie de folosință silvică se face cu plata unei taxe echivalente cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) , care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) :

a) terenurile necesare construcției de drumuri forestiere și realizării de lucrări de corectare a torenților;

b) terenurile necesare înființării de pepiniere silvice cu o suprafață de maximum 1 hectar;

c) terenurile necesare depozitelor de material lemnos cu o suprafață de maximum 1 hectar;

d) terenurile necesare amplasării unor instalații și echipamente de cercetare în domeniul silvic;

e) terenurile necesare constituirii culoarului de frontieră și a fâșiei de protecție a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului integrat de securizare a frontierei;

f) terenurile destinate realizării unor centre de antrenament la solicitarea instituțiilor din sistemul național de apărare și ordine publică;

g) terenurile destinate extinderii zonei de siguranță a liniilor electrice existente și a infrastructurii de transport rutier și feroviar.

(4) Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor prevăzute la alin. (3) lit. a)-d) se face la solicitarea proprietarului/ administratorului de fond forestier, a celor prevăzute la alin. (3) lit. e) și f) se face la solicitarea instituțiilor din sistemul național de apărare și ordine publică, iar a celor prevăzute la alin. (3) lit. g) se face la solicitarea deținătorului obiectivului.

(5) Corecția erorilor de încadrare în ceea ce privește categoriile de folosință, identificate cu ocazia elaborării/revizuirii amenajamentului silvic, este scutită de plata taxelor prevăzute la alin. (2) .

(6) Exceptarea de la plata taxei echivalente cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) , pentru schimbarea categoriei de folosință silvică a terenurilor din FFN, ai cărei beneficiari sunt entități care desfășoară activitate economică, se face cu respectarea legislației europene și naționale în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 48Înscrierea în cartea funciară a terenurilor care fac obiectul scoaterii definitive din FFN

(1) Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din FFN și terenurile preluate în compensare dobândesc situația juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc și se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare și a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părți, în cuprinsul cărora imobilele sunt identificate cu număr cadastral/topografic și număr de carte funciară.

(2) Obligația de edificare a obiectivului pentru care a fost obținută aprobarea de scoatere definitivă în condițiile prevăzute la art. 40 și 41 se notează în cartea funciară.

Articolul 49Metodologia pentru scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din FFN

Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și calculul obligațiilor bănești se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 50Materialul lemnos rezultat ca urmare a scoaterii sau ocupării

Materialul lemnos rezultat în urma defrișării vegetației forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din FFN revine proprietarului, în cazul terenurilor proprietate privată și al celor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, respectiv administratorului, în cazul terenurilor proprietate publică a statului, cu excepția situațiilor în care prin lege nu se dispune altfel.

Secțiunea a 6-aTransmiterea terenurilor din FFN

Articolul 51Inalienabilitatea terenurilor din FFN proprietate publică a statului

Terenurile din FFN proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate privată sau al vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate, sub sancțiunea nulității absolute a actului de constituire.

Articolul 52Concesionarea terenurilor din FFN

(1) Terenurile din FFN proprietate publică a statului nu pot fi concesionate, cu excepția:

a) terenurilor aferente obiectivelor instalate în FFN înainte de anul 1990, pe durata existenței construcțiilor, dar nu mai mult de 49 de ani;

b) terenurilor aferente activelor vândute de către Romsilva, pe durata existenței construcțiilor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare;

c) terenurilor aferente activelor închiriate de către Romsilva, pe o durată de maximum 5 ani de la data încheierii contractului de închiriere.

(2) Calculul valorii redevenței rezultate din concesionarea terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului se stabilește prin metodologie, aprobată prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 53Dreptul de preempțiune la cumpărarea terenurilor proprietate privată incluse în FFN

(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 1.746 din Legea nr. 287/2009 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile din FFN aflate în proprietate privată se vând cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, al proprietarilor terenurilor învecinate din FFN, al statului român exercitat prin Romsilva și al unităților administrativ teritoriale, la preț și în condiții egale.

(2) Vânzătorul are obligația de a-i înștiința în scris pe toți preemptorii prevăzuți la alin. (1) , prin executor judecătoresc sau notar public, despre intenția de vânzare, arătând și prețul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alții decât administratorul terenurilor din FFN proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înștiințarea ofertei de vânzare se înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul și se afișează, în aceeași zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului local.

(3) Titularii dreptului de preempțiune trebuie să își manifeste în scris intenția de cumpărare și să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afișată, în termen de 30 de zile de la data comunicării ofertei de vânzare ori, după caz, de la data afișării acesteia la sediul primăriei.

(4) Dacă în termenul prevăzut la alin. (3) niciunul dintre preemptori nu își manifestă intenția de cumpărare, vânzarea terenului este liberă. În fața notarului public dovada înștiințării preemptorilor se face cu copie de pe comunicările făcute sau, dacă este cazul, cu certificatul eliberat de primărie, după expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia manifestată intenția de cumpărare.

(5) Nerespectarea de către vânzător a obligației prevăzute la alin. (2) sau vânzarea terenului la un preț mai mic ori în condiții mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage nulitatea absolută a vânzării.

(6) Statul român poate dobândi terenuri din FFN aflate în proprietate privată în condițiile prevederilor art. 863 lit. c) din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Terenurile astfel dobândite intră în proprietatea publică a statului.

Articolul 54Schimbul de terenuri

(1) Administratorii terenurilor din FFN proprietate a statului sau a unităților administrativ-teritoriale iau măsuri de lichidare a enclavelor, de corectare a perimetrului FFN și de comasare a terenurilor pe care le administrează prin schimburi de terenuri prin acte autentice.

(2) Terenurile care fac obiectul schimbului au/dobândesc destinație forestieră.

(3) Schimbul terenurilor se realizează minim în echivalență ca suprafață sau în echivalența valorică.

Articolul 55Modul de dobândire a terenurilor forestiere

de către statul român (1) Procedura de dobândire prin cumpărare, schimb sau donație, prin Romsilva și prin ceilalți administratori ai FFN proprietate publică, în condițiile prevăzute la art. 53 , de evaluare a terenurilor forestiere din proprietatea publică și a vegetației forestiere aferente, precum și de evaluare a terenurilor forestiere care fac obiectul trecerii din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia în vederea reconstituirii dreptului de proprietate se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea Autorității, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Pentru suprafețele de până la 500 hectare inclusiv, statul, prin Romsilva, își exercită dreptul de preempțiune la cumpărarea de terenuri din FFN, până la valorile maxime stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (1) .

(3) Pentru suprafețele de peste 500 hectare, statul, prin Romsilva, își exercită dreptul de preempțiune la cumpărarea de terenuri din FFN, în condițiile alin. (1) , cu posibilitatea de negociere cu o valoare suplimentară care nu poate să depășească 15% din valoarea stabilită potrivit procedurii prevăzute la alin. (1) .

Articolul 56Condiții ale schimbului de terenuri

(1) Pentru realizarea schimbului de terenuri în situațiile în care unul dintre terenuri este proprietate publică, schimbul trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) să conducă la eliminarea de enclave din FFN proprietate publică a statului;

b) să determine comasarea terenurilor din FFN proprietate publică a statului;

c) să asigure majorarea suprafețelor împădurite din zonele deficitare în păduri;

d) să fie asigurată echivalența valorică a terenurilor care fac obiectul schimbului, potrivit metodologiei prevăzute la art. 55 , fără diminuarea suprafeței de FFN proprietate publică.

(2) Schimbul de terenuri prevăzut la alin. (1) se inițiază de către administratorul terenurilor din FFN proprietate publică sau de către proprietar, în cazul terenurilor din FFN proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, și se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității.

(3) În situația în care suprafața terenurilor din FFN este sub 30% din suprafața județului, schimbul de terenuri se poate realiza doar în cadrul aceluiași județ.

(4) Schimbul se realizează numai cu terenuri din FFN, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) , în care schimbul se poate face cu terenuri cu altă destinație.

Articolul 57Fragmentarea suprafețelor de fond forestier

De la data intrării în vigoare a prezentei legi nu pot fi dezmembrate ori dezlipite sub limita de 0,5 hectare prevăzută la art. 2 alin. (1) , prin acte notariale de dezmembrare sau partaj, terenurile din FFN având categoria de folosință pădure, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 40 și 41 .

Secțiunea a 7-aAccesul pe terenurile din FFN

Articolul 58Accesul în scop recreativ pe terenurile din FFN

(1) Accesul persoanelor, pedestru sau cu bicicleta, pe terenurile din FFN este liber și se realizează pe propria răspundere a acestora, fără a se produce prejudicii.

(2) Accesul persoanelor prevăzute la alin. (1) se restricționează de către administrator/proprietar pentru perioade limitate în zonele de risc la incendii, în zonele de risc în care se realizează lucrări de exploatare forestieră sau activități de vânătoare, în zonele de protecție strictă în care accesul persoanelor este interzis pentru considerente privind protecția mediului, pe terenurile prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. g) , cu excepția drumurilor forestiere, în situația în care nu sunt localizate în perimetrele care fac obiectul situațiilor enumerate.

(3) Structurile de administrare pot restricționa temporar accesul în condițiile alin. (2) pentru asigurarea condițiilor de siguranță a persoanelor, prin afișarea acestor restricții la loc vizibil.

(4) În pădurile situate în ariile naturale protejate, accesul public în pădure poate fi restricționat prin reglementările planurilor de management ale ariilor naturale protejate.

(5) Amenajarea în FFN de poteci și trasee pentru plimbare, alergare, turism ecvestru și biciclete se face cu acordul administratorului, pentru pădurile proprietate publică sau privată a statului, sau cu acordul proprietarului, în cazul celorlalte forme de proprietate. În pădurile din arii naturale protejate, amenajările se pot realiza numai cu aprobarea administratorului ariei naturale protejate.

(6) Potecile și traseele pentru plimbare, alergare, turism ecvestru și biciclete pot fi realizate numai din pământ, lemn și pietriș. Realizarea acestora nu face obiectul scoaterii ori ocupărilor temporare din FFN, nu necesită autorizație de construire, iar pentru amenajarea acestora pot fi recoltați maximum 5 arbori/hectar.

(7) Accesul public în FFN cu vehicule cu mijloace de autopropulsare sau cu tracțiune animală este interzis.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7) , evenimentele sportive, utilitare, de recreere și turism care au un organizator desemnat și care implică folosirea acestor mijloace motorizate se pot organiza numai în afara ariilor naturale protejate, pe trasee special marcate, și numai cu acordul administratorului terenului proprietate publică sau al proprietarului, în celelalte cazuri.

(9) Prin excepție de la prevederile alin. (7) , accesul cu vehicule cu mijloace de autopropulsare sau cu tracțiune animală pe drumurile forestiere în scop de tranzitare poate fi permis în condițiile stabilite de către proprietar/administrator atunci când drumurile deservesc obiective turistice, utilitare sau de agrement, dacă acest lucru nu pune în pericol integritatea FFN.

(10) Pentru asigurarea accesului în perimetrul iazurilor de decantare, drumurile forestiere au statut de drum de servitute. Pentru buna gestionare a siguranței în funcționare a iazurilor de decantare și a sistemelor de gestionare a apelor și securității structurale a acestora, se constituie o zonă de siguranță cu o lățime de maximum 30 metri de la limita iazului de decantare sau a sistemului de gestionare a apelor.

Articolul 59Accesul în fondul forestier în alte scopuri

Accesul pe terenurile din FFN este permis pentru:

a) personalul din cadrul structurilor de administrare/prestare servicii silvice;

b) personalul cu atribuții de control și de constatare a încălcării prevederilor prezentei legi;

c) personalul din cadrul structurilor de administrare a ariilor naturale protejate;

d) personalul împuternicit pentru gestionarea fondurilor cinegetice;

e) personalul implicat în activități de proiectare, dezvoltare tehnologică și cercetare științifică;

f) personalul responsabil cu realizarea IFN;

g) personalul din cadrul entităților care desfășoară legal activități în FFN;

h) reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale sau jurnaliști, pe răspunderea proprie, în condițiile prezentei legi.

Secțiunea a 8-aReprezentarea juridică în litigii privind terenurile din FFN

Articolul 60Litigii referitoare la terenurile din FFN proprietate publică

(1) În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra FFN proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Titularul dreptului de administrare răspunde pentru prejudiciile/prejudiciile forestiere cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligații.

(2) În litigiile referitoare la dreptul de administrare a fondului forestier proprietate publică, titularul acestui drept stă în instanță în nume propriu.