(1) Evidența locatarilor prin cartea de imobil se ține în următoarele categorii de imobile care dispun de mai multe unități locative, astfel cum acestea sunt definite de Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare:

a) destinate cazării în comun;

b) care servesc total sau parțial ca locuință.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile locatarilor imobilelor situate în incinta unităților militare, a sediilor misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare sau locuințelor destinate exclusiv personalului acestora, precum și, după caz, membrilor familiilor și persoanelor aflate în îngrijirea acestora.