(1) În vederea dobândirii personalității juridice, fondatorul sau, după caz, fondatorii încheie statutul fundației, prin act sub semnătură privată.

(2) Statutul fundației cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) datele de identificare ale fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală a persoanei juridice și, după caz, domiciliul/reședința ori adresa sediului social;

b) explicitarea scopului și a obiectivelor fundației;

c) denumirea fundației;

d) sediul fundației;

e) durata de funcționare a fundației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul inițial al fundației. În cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a statutului este obligatorie;

g) componenta nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale fundației ori regulile pentru desemnarea membrilor acestor organe;

h) persoana sau persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;

i) categoriile de resurse patrimoniale ale fundației;

j) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale fundației;

k) procedura de desemnare și de modificare a componentei organelor de conducere, administrare și control, pe parcursul existenței fundației;

l) destinația bunurilor, în cazul dizolvării fundației, cu respectarea dispozițiilor art. 60 ;

m) semnăturile fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor.