Numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:

a) 5 posturi pentru cabinetul prim-ministrului;

b) 5 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu, ministrului de stat;

c) 3 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu;

d) 3 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului și șefului Cancelariei Prim-Ministrului;

e) 3 posturi pentru cabinetul ministrului delegat;

f) 1 post pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat și asimilatului acestuia din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului și consilierului de stat;

g) 1 post pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat;

h) 4 posturi pentru cabinetul primarului general al municipiului București;

i) 4 posturi pentru cabinetul președintelui consiliului județean și primarilor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale cu o populație peste 100.000 de locuitori;

j) 3 posturi pentru cabinetul primarilor de comună, oraș sau municipiu cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori;

k) 2 posturi pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu populație între 10.000-30.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație de peste 100.000 de locuitori, viceprimarilor sectoarelor municipiului București, viceprimarilor generali ai municipiului București, vicepreședinților consiliilor județene, precum și pentru cancelaria prefectului;

l) 1 post pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație mai mică de 10.000 de locuitori și viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 10.000-30.000 de locuitori.