LexistoriaDreptul la drept.

Recrutarea funcționarilor publici

Azi

Codul administrativ · 11 articole

Articolul 464Dobândirea calității de funcționar public

Calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465 .

Articolul 465Condiții de ocupare a unei funcții publice

(1) Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;

f) îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;

g) dovedește prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecționări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcții publice;

g^1) are cunoștințe teoretice în domeniul tehnologiei informației, nivel utilizator începător;

g^2) îndeplinește condiția de ocupare a postului referitoare la obținerea unui aviz sau a unei autorizații, în condițiile legii, în situația în care pentru funcția publică respectivă este prevăzută ca obligatorie această condiție de ocupare a postului, justificată de îndeplinirea unor atribuții care necesită un astfel de aviz sau autorizație;

h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii;

j) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

k) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

l) i s-a aplicat una dintre modalitățile de ocupare a funcțiilor publice prevăzute la art. 466 alin. (2) .

(2) Condiția de ocupare a funcției publice prevăzută la alin. (1) lit. g^2) se îndeplinește în termenele și condițiile prevăzute de legislația specifică.

(3) Pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023 .

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și de la art. 387 , funcțiile publice de conducere de la nivelul autorităților administrației publice locale organizate la nivelul comunelor și orașelor pot fi ocupate, prin concurs organizat în condițiile legii, de persoane care au studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.

Articolul 465^1Stabilitatea în funcția publică

(1) În situația în care intervin modificări legislative cu privire la condițiile de ocupare a unei funcții publice prevăzute la art. 465 alin. (1) , acestea se consideră îndeplinite de către funcționarii publici care, la data ocupării funcției publice printr-una dintre modalitățile prevăzute de lege, au îndeplinit condițiile de ocupare prevăzute de lege.

(2) În toate cazurile în care intervin modificări legislative cu privire la condițiile de ocupare a unei funcții publice, funcționarii publici prevăzuți la alin. (1) au obligația ca, în termen de maximum 36 de luni de la data intrării în vigoare a noilor prevederi, să efectueze demersurile necesare pentru a îndeplini, pe viitor, noile condiții de ocupare la aplicarea uneia dintre modalitățile de ocupare a funcției publice prevăzute la art. 466 alin. (2) lit. b) .

(3) Prevederile alin. (1) se aplică funcționarilor publici și în situațiile determinate de reorganizarea activității autorității sau instituției publice, prevăzute la art. 518 și art. 519 alin. (7)-(10) .

Articolul 466Ocuparea funcțiilor publice

(1) Ocuparea funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante se poate face în condițiile prezentului cod, precum și în condițiile reglementate de legi speciale cu privire la posibilitatea ocupării, pe perioade determinate, a funcțiilor publice în autorități și instituții publice.

(2) Ocuparea funcțiilor publice vacante se face prin:

a) concurs organizat în condițiile legii;

b) modificarea raporturilor de serviciu;

c) redistribuire într-o funcție publică vacantă;

d) alte modalități prevăzute expres de prezentul cod.

(3) Decizia privind alegerea uneia dintre modalitățile de ocupare a funcțiilor publice prevăzute la alin. (2) lit. a)-c) aparține persoanei care are competența de numire în funcția publică, în condițiile legii.

Articolul 467Concursul pentru ocuparea unei funcții publice

(1) Concursul pentru ocuparea unei funcții publice are la bază principiile competiției, transparenței, competenței, precum și pe cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale.

(2) În cadrul concursului prevăzut la alin. (1) , subiectele și bibliografia aferentă trebuie să conțină și tematici privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevenirii și combaterii incitării la ură și discriminare.

(3) Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) , cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, are două etape:

a) etapa de recrutare care constă în verificarea cunoștințelor generale și competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice, realizată prin concurs național;

b) etapa de selecție care constă în verificarea cunoștințelor de specialitate și competențelor specifice necesare ocupării unei funcții publice vacante, realizată prin concurs pe post.

(4) Persoanele care promovează concursul național prevăzut la alin. (3) lit. a) nu dobândesc calitatea de funcționar public. Promovarea concursului național conferă dreptul de participare la concursul pe post pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului național.

(5) Concursul prevăzut la alin. (3) lit. a) se organizează pe baza unui plan de recrutare a funcționarilor publici care se elaborează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și prin care se previzionează, pentru o perioadă de 2 ani, necesarul de resurse umane din funcția publică de la nivelul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) , cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii. Planul de recrutare a funcționarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Informațiile necesare elaborării planului de recrutare a funcționarilor publici, precum și modalitatea de transmitere a acestora se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Anunțul privind concursul național prevăzut la alin. (3) lit. a) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului.

(7) Concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și temporar vacante din administrația publică locală sunt concursuri pe post în care se verifică cunoștințele generale și competențele generale, precum și cunoștințele de specialitate și competențele specifice necesare ocupării funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3) .

(8) Anunțul privind concursul pe post prevăzut la alin. (3) lit. b) , respectiv anunțul privind concursul prevăzut la alin. (7) se publică pe pagina de internet a instituției organizatoare și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. Prin excepție, termenul de 30 de zile poate fi redus la 15 zile pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante.

(9) Persoanele care au deja calitatea de funcționar public pot participa la concursul prevăzut la alin. (3) lit. b) și la alin. (7) , după caz, pentru ocuparea unei funcții publice de execuție, identificată prin aceeași categorie, clasă și, după caz, același grad profesional și caracterizată prin competențe generale cu același nivel de complexitate sau de nivel inferior, în sensul prevederilor art. 17 lit. b) din anexa nr. 8 , cu funcția publică deținută. În cazul în care persoana deține o funcție publică de execuție caracterizată prin competențe generale cu nivel de complexitate inferior, pentru a participa la concursul prevăzut la alin. (3) lit. b) , aceasta trebuie să dovedească în prealabil deținerea competențelor generale necesare ocupării funcției publice, prin promovarea probei de testare avansată organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în condițiile prevăzute la art. 50 - 53 din anexa nr. 10 .

(9^1) Persoana care deține o funcție publică poate participa la concursul pe post pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) dacă a promovat, în prealabil, proba de testare avansată organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în condițiile prevăzute la art. 50 - 53 din anexa nr. 10 , prin care se verifică deținerea competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere.

(9^2) Competențele generale prevăzute la alin. (9^1) se consideră a fi îndeplinite de către funcționarii publici care la data depunerii dosarului de concurs se află în una dintre următoarele situații:

a) ocupă o funcție publică de conducere de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează;

b) au ocupat pentru o perioadă de minimum 3 ani o funcție publică de conducere de același nivel și/sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează.

(9^3) Persoana care deține o funcție publică poate participa la concursul pe post pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (3) , dacă deține competențele generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere. Pentru verificarea de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (3) a competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere se utilizează platforma informatică de concurs în condițiile prevăzute la art. 467^1 alin. (2) . Prevederile alin. (9^2) se aplică în mod corespunzător.

(9^4) În cazul în care o persoană care are calitatea de funcționar public este declarată admisă la concursul pe post organizat pentru ocuparea unei funcții publice vacante, raportul de serviciu al funcționarului public încetează, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, și ia naștere un nou raport de serviciu prin emiterea unui act administrativ de numire în funcția publică.

(10) Normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și normele privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut la alin. (3) precum și modalitatea de previzionare a necesarului de resurse umane din funcția publică pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut la alin. (3) sunt prevăzute în anexa nr. 10 .

(11) Normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și normele privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut la alin. (7) și art. 482 alin. (8) se aprobă prin lege.

Articolul 467^1Platforma informatică de concurs

(1) Pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 467 alin. (3) și art. 482 alin. (4) , Agenția Națională a Funcționarilor Publici dezvoltă, administrează și utilizează o platformă informatică de concurs. Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. a) , c) și e) au acces la platforma informatică de concurs, pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pe post.

(2) Pentru organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 467 alin. (7) și art. 482 alin. (8) , Agenția Națională a Funcționarilor Publici dezvoltă, utilizează și pune la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) funcționalități specifice în cadrul platformei informatice de concurs.

(3) Autoritățile și instituțiile publice implicate în efectuarea de prelucrări de date cu caracter personal prin platforma informatică de concurs au obligația de a respecta prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.

Articolul 468

(1) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice de execuție se stabilesc astfel:

a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent;

b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal;

c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior.

(2) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice de conducere se stabilesc astfel:

a) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de șef serviciu și secretar general al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice echivalente acestora;

b) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcției publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) .

Articolul 469Competența de organizare și desfășurare a concursului național și a concursului pe post

(1) Concursul național prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. a) se organizează, în condițiile legii, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pe baza Planului de recrutare a funcționarilor publici.

(2) Pentru organizarea și desfășurarea concursului național, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate solicita sprijinul autorităților și instituțiilor publice.

(3) Concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b) se organizează și se desfășoară, în condițiile legii, astfel:

a) de către comisia de concurs și, după caz, de comisia de soluționare a contestațiilor, potrivit atribuțiilor ce revin acestor comisii, pentru ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici vacante;

b) de către autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice pentru care se organizează concursul prevăzut la art. 467 alin. (3) , ai căror conducători au competența de numire în funcțiile publice pentru care se organizează concursul pe post, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și de execuție vacante.

(4) Concursurile prevăzute la art. 467 alin. (7) pentru ocuparea funcțiilor publice vacante prevăzute la art. 385 alin. (3) sunt organizate și se desfășoară, în condițiile legii, de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. b) , ai căror conducători au competența de numire în funcțiile publice.

(5) În vederea desfășurării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și de execuție vacante se constituie comisii de concurs și comisii de soluționare a contestațiilor.

(6) Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b) și alin. (7) organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate desemna un reprezentant al acestei instituții în comisiile prevăzute la alin. (5) .

(7) Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b) , respectiv pentru concursul prevăzut la art. 467 alin. (7) , instituția prefectului sau consiliul județean, după caz, desemnează un membru în comisiile prevăzute la alin. (5) , astfel:

a) din cadrul instituției prefectului pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducător al serviciilor publice deconcentrate prevăzute la art. 385 alin. (2) ;

b) din cadrul instituției prefectului sau consiliului județean pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3) , la solicitarea autorității sau instituției publice organizatoare.

(8) În situația prevăzută la alin. (6) reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate fi desemnat din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau, după caz, din cadrul instituției prefectului sau consiliului județean.

(9) Membrii comisiilor de concurs, ai comisiilor de soluționare a contestațiilor, precum și secretarii acestor comisii au dreptul la indemnizații acordate in condițiile și în limitele prevăzute în actele normative prin care sunt reglementate.

(10) Cheltuielile aferente deplasării persoanelor prevăzute la alin. (6)-(8) pentru a participa la comisiile de concurs se suportă de către autoritățile și instituțiile publice care organizează concursul.

Articolul 470

(1) Instituțiile și autoritățile publice înștiințează Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la organizarea unui concurs pe post cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs.

(2) Procedura de înștiințare a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și lista documentelor necesare aferente înștiințării sunt prevăzute în titlul II, capitolul VII, secțiunea a 2-a din anexa nr. 10 .

Articolul 471

(1) Autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului sau, după caz, a examenului, poate dispune amânarea desfășurării concursului sau examenului în cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data și ora desfășurării concursului. În această situație concursul se amână pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice, calculate de la data inițial stabilită pentru desfășurarea concursului.

(2) În situația constatării necesității amânării concursului, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului are obligația:

a) să anunțe amânarea prin publicarea pe pagina de internet a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a modificărilor intervenite în desfășurarea concursului;

b) să informeze candidații ale căror dosare au fost înregistrate, dacă este cazul, prin orice mijloc de informare care poate fi dovedit.

Articolul 472Accesul persoanelor cu dizabilități în funcția publică

(1) Persoanele cu dizabilități au dreptul de a participa la concursurile organizate pentru ocuparea unor funcții publice pentru care îndeplinesc condițiile generale și specifice stabilite.

(2) Autoritățile și instituțiile publice organizatoare au obligația de a asigura accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la concursul pentru ocuparea unei funcții publice, cu respectarea legislației în vigoare.