(1) Orice accident sau incident grav de aviație civilă produs în spațiul aerian național sau pe teritoriul României face obiectul unei investigații privind siguranța în aviația civilă.

(2) Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, instituție publică cu personalitate juridică, este autoritatea unică în domeniul investigațiilor și analizelor privind siguranța aviației civile la nivel național cu atribuții în organizarea, conducerea, coordonarea, controlul și efectuarea investigațiilor privind siguranța aviației civile, în condițiile legii și ale Regulamentului (UE) nr. 996/2010.

(3) În condițiile în care nu contravine reglementărilor europene aplicabile, prin actul normativ privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile se pot stabili excepții de la dispozițiile alin. (1) .