(1) Serviciile de navigație aeriană se furnizează traficului aerian numai de către agenți aeronautici certificați și, după caz, desemnați în acest scop, potrivit reglementărilor specifice aplicabile.

(2) Agenții aeronautici certificați și desemnați să furnizeze servicii de control al traficului aerian în regiunea de informare a zborurilor - FIR București au obligația să asigure proiectarea, publicarea, întreținerea și revizuirea periodică, în conformitate cu reglementările europene și/sau naționale specifice aplicabile, a procedurilor de zbor pentru zonele de spațiu aerian unde sunt desemnați să asigure controlul traficului aerian, inclusiv a procedurilor aferente navigației bazate pe performanță, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activităților de zbor în zona respectivă de spațiu aerian.

(3) Administratorii aerodromurilor, operatorii aeronavelor sau autoritățile administrației publice pot solicita unui furnizor de servicii de control al traficului aerian, în situații temeinic justificate și în condițiile în care nu este afectată siguranța și performanța traficului aerian, modificarea sistemului de proceduri de zbor publicate pentru zona de spațiu aerian unde acesta din urmă asigură serviciul de control al traficului aerian. Prin modificarea unui sistem de proceduri de zbor se înțelege modificarea definitivă sau temporară a uneia sau mai multor proceduri de zbor aplicate într-o zonă de spațiu aerian, anularea unei proceduri cu sau fără înlocuirea acesteia cu altă procedură sau, după caz, introducerea unei noi proceduri de zbor în respectiva zonă de spațiu aerian.

(4) Costurile generate de modificarea prevăzută la alin. (3) se suportă de solicitant.

(5) Serviciile de navigație aeriană se furnizează în:

a) spațiul aerian național, în conformitate cu prevederile prezentului cod aerian și cu reglementările specifice aplicabile;

b) spațiul aerian de deasupra spațiilor maritime adiacente mării teritoriale a României, alocat României de Organizația Aviației Civile Internaționale, în baza acordurilor regionale de navigație aeriană;

c) spațiul aerian al altor țări, în care a fost delegată României, permanent sau pe termen limitat, prin tratate internaționale, furnizarea serviciilor de navigație aeriană, în conformitate cu prevederile respectivelor tratate.

(6) Furnizarea serviciilor de navigație aeriană într-un bloc funcțional de spațiu aerian, care include și spațiul aerian național, parțial sau integral, se face în conformitate cu prevederile tratatului internațional referitor la acesta.

(7) Aeronavele de stat care operează într-o porțiune de spațiu aerian național aflată sub controlul serviciilor de trafic aerian civile trebuie să opereze ca trafic aerian general, respectând reglementările specifice aviației civile, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin procedurile de coordonare stabilite între unitățile civile și militare ale serviciilor de trafic aerian, în conformitate cu prevederile art. 12 .