(1) Orice persoană fizică sau juridică care distribuie, comercializează, închiriază sau pune la dispoziția altor persoane, sub orice formă, pe teritoriul României, aeronave fără pilot la bord are obligația informării, în scris, a cumpărătorului sau a persoanei căreia îi pune la dispoziție sub orice formă o astfel de aeronavă, că operarea acesteia în spațiul aerian național intră sub incidența Codului aerian, iar nerespectarea reglementărilor specifice referitoare la operarea acesteia poate atrage răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz.
(2) În condițiile în care în conformitate cu reglementările europene sunt prevăzute și alte cerințe de informare, acestea vor fi aduse la cunoștința cumpărătorilor și/sau utilizatorilor conform dispozițiilor reglementărilor respective.