Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Când obiectul obligației este un corp cert și determinat, de piere, de se scoate din comerț, sau se pierde astfel încât absolut sa nu se știe de existenta lui, obligația este stinsă, dacă lucrul a pierit sau s-a pierdut, fără greseala debitorului, și înainte de a fi pus în întârziere. Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacă nu a luat asupra-și cazurile fortuite, obligația se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit și la creditor, dacă i s-ar fi dat. Debitorul este ținut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea prețului. Obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila îndeplinirea acestei obligații. (Cod civil 557, 565, 636, 760, 927, 998 și urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 și urm., 1566, 1624, 1625).