Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Reparațiile mici numite locative, ce rămân în sarcina locatarului, dacă nu s-a stipulat din contra, sunt acele pe care obiceiul locului le considera de astfel și între altele sunt următoarele: reparația vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricării tencuielii din partea de jos a pereților camerei și a altor locuri de locuința până la înălțimea de un metru; la parchet și dușumele, întrucât numai unele bucăți sunt stricate; a geamurilor, întrucât sfaramarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplări extraordinare ori forței majore, de care nu poate fi responsabil locatarul; a ușilor, ferestrelor, broaștelor, verigilor și altfel de încuietori. (Cod civil 545, 1421, 1432, 1434, 1448 și urm.). A se vedea nota de la art. 1421.