Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Creditorii privilegiați asupra imobilelor sunt: 1. Vânzătorul pe imobilul vândut, pentru plata prețului. Dacă s-au făcut mai multe vânzări succesive, pentru care a rămas datorit prețul în total sau în parte, întâiul vânzător se prefera celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea și asa înainte. 2. Acei ce au dat banii care au servit la achiziția unui imobil. Trebuie însă să fie constatat într-un mod autentic, prin actul de imprumutare, ca suma era destinată a fi întrebuințată la aceasta; asemenea trebuie să fie constatat prin chitanța vânzătorului ca plata prețului s-a făcut cu banii împrumutați. 3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garanția împărțelii făcute între ei și a sumelor cu care a rămas dator unul către altul. 4. Arhitecții, antreprenorii, pietrarii și alți lucrători intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu condiția însă ca prealabilmente să se fi încheiat un proces-verbal de către un expert numit de judecătoria în a carei raza teritorială sunt situate edificiile, constatator stării și felului lucrărilor ce proprietarul va declara ca are de gand a face și numai în cazul când acele lucrări ar fi fost primite cel mult în curs de șase luni, după terminarea lor, de către expert asemenea numit de judecătorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodată peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adaosul de valoare ce va fi existând la epoca alienarii imobilului, ca rezultat al lucrărilor executate. 5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrători, se bucura de același privilegiu, însă numai în cazul când întrebuințarea acelor bani va fi constatată într-un mod autentic prin actul de imprumutare, și prin chitanța lucrătorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat bani pentru achiziția unui imobil. (Cod civil 742, 787, 1107, 1361, 1483 și urm., 1742). A se vedea nota de la art. 1725.