LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 477

Azi

Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (Cod civil 538, 646, 648, 652, 680, 696). 1. Cu privire la art. 477 Cod civil, a se vedea art. 25 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998, potrivit căruia, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 Cod civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz. 2. A se vedea și: - Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobată și modificată prin Legea nr. 98/1999 , publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 1 iunie 1999, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 36 din 12 mai 1995 , Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.