LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 694

Azi

Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Majorele nu poate să-și atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuințat în privința-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micșorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării. (Cod civil 953, 960, 1165). Dispozițiile art. 694 au fost modificate implicit prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, potrivit căruia aplicarea dispozițiilor legale referitoare la acțiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de paisprezece ani împliniți, încheie singuri acte juridice pentru care aveau nevoie de încuviințarea părinților sau tutorelui, dacă aceste acte le-au adus vreo vătămare.