LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 864

Azi

Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Când testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat sa-l iscălească, sau ca l-a scris el însuși, sau ca a pus pe altul a-l scrie. Hârtia în care s-au scris dispozițiile testatorului sau hârtia care servește de plic, de va fi, se va strânge și se va sigila. Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns și pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge și-l va pecetlui înaintea judecătoriei. Testatorul va declara ca dispozițiile din acea hârtie este testamentul sau, scris și iscălit de el însuși, sau scris de altul și iscălit de testator. Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizica de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui și declarația sus-menționată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârșit. Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripție pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care servește de plic. Acest act se va subscrie atât de testator, cat și de judecătorie sau judecător. Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o alta operație; când testatorul, din o cauza posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripția, aceasta declarație se va trece în subscripție. (Cod civil 858, 886).