LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri

Azi

Codul civil · 6 articole

A înlocuit Codul civil (1864) (până la 1 octombrie 2011), Decretul 167/1958 (până la 1 octombrie 2011).

Articolul 1.375 — Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Articolul 1.376 — Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

(1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore.

Articolul 1.377 — Noțiunea de pază

În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376 , are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.

Articolul 1.378 — Răspunderea pentru ruina edificiului

Proprietarul unui edificiu sau al unei construcții de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părți din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție.

Articolul 1.379 — Alte cazuri de răspundere

(1) Cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.

(2) Dacă, în cazul prevăzut la alin. (1) , sunt îndeplinite și condițiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, victima are un drept de opțiune în vederea reparării prejudiciului.

Articolul 1.380 — Cauze de exonerare

În cazurile prevăzute la art. 1.375 , 1.376 , 1.378 și 1.379 nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui terț sau este urmarea unui caz de forță majoră.