A înlocuit Codul comercial (1840) (până la 1 septembrie 1887).
Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porțiuni din el, făcut în țara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscripției unde s-a făcut, adnotându-se și pe actul de naționalitate al vasului. Dacă împrumutul este făcut în țara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotându-se și pe actul de naționalitate al vasului. Autoritatea maritima și cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul. Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în același timp și actul de naționalitate al vasului. Împrumutul maritim făcut într-o țara străină unde nu este autoritate consulară română, nici altcineva care să-i țină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naționalitate, de către autoritatea locală competența a da autorizațiunea, sau de un alt funcționar public din acea localitate. Capitanul care nu dovedește îndeplinirea acestei formalități, e obligat personal la plata împrumutului maritim. Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizație autorității consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre și le va trimite oficiului maritim competent din țara. Contractul nu se poate opune celor de al treilea, decît de a data adnotarii pe actul de naționalitate. În cazurile prevăzute de art. 499 și 519 se aplică și dispozițiunile acelor articole.