A înlocuit Codul comercial (1840) (până la 1 septembrie 1887).
Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru acea valoare după prețuirea făcuta sau convertită, iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieței. Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului și restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus. Profitul ce se separa asupra lucrurilor încărcate nu se socotește ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.