LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 691

Azi

A înlocuit Codul comercial (1840) (până la 1 septembrie 1887).

Achizitorul unui vas sau unei părți din vas, pentru a-l purga de creditele creanțelor privilegiate la care nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor înainte de punerea în gaj sau urmărirea vasului, un act conținând: 1. Data și felul titlului sau, datele transcripțiunii titlului și adnotarii de actul de naționalitate; 2. Numele și prenumele autorului sau; 3. Numele, felul și capacitatea vasului; 4. Prețul convenit și orice alta sarcina impusa achizitorului sau valoarea ce el oferă sa plătească; 5. Lista creditorilor cu arătarea numelui și prenumelui lor, a sumelor ce li se datorează; data titlurilor lor, a transcriptiei și adnotatiunei pe actul de naționalitate; 6. Oferta de depunere a prețului convenit sau a valorii declarate pentru a fi împărțită între creditori; 7. Alegerea domiciliului la reședința tribunalului care ar fi competințe sa proceadă la vânzarea cu licitațiune, dacă aceasta ar trebui să aibă loc. Un extract sumar de pe acest act se va publică în foaia anunțurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificatiune pentru creanțele nesupuse publicității.