Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
În toate cazurile comerciale termenul obicinuit de înfățișare fixat prin art. 78 din procedura civilă, se reduce la jumătate. Prezidentul tribunalului va putea însă după împrejurări, să permită ca citațiunea să se facă pentru un termen și mai scurt, fără a fi obligat pentru aceasta sa declare urgenta cauzei. Pentru cei domiciliați afară din România, termenul de înfățișare va fi cel puțin de 40 zile de la ieșirea citațiunii. Asupra infatisarei de se va cere termen de pregătire, acel termen se va fixa de tribunal după împrejurări, ordonandu-se provizoriu orice măsuri de asigurare se vor crede necesare până la judecarea afacerii.