A înlocuit Codul comercial (1840) (până la 1 septembrie 1887).
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
Oricine poate să concureze la licitațiune. Cel ce concurează pentru contul altei persoane, trebuie să prezinte procura specială care se va atașa la dosarul cauzei. Orice concurent este dator să depună în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtător și după cursul zilei, a zecea parte din prețul de la care are să se înceapă licitațiunea, afară numai dacă judecătorul-delegat, ascultând și pe creditorii prezenți, nu-l va dispensa de aceasta. Vînzarea se va face prin strigări. Strigările se vor începe de la prețul fixat de creditor, sau de la acela pe care îl va însemna judecătorul delegat, de la sine și se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puțin sau de 15 minute cel mult. Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare preț.