DESPRE ÎMPRUMUTUL MARITIM

Contractul de împrumut maritim, în sensul codului comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea și prin care el da garanție vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiția ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul, dacă lucrurile date în garanție ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-și primească banii împreună și cu prima convenită între părți. Prima convenită se numește folos maritim.

Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămâne simplu împrumut și nu produce de cît interese legale. Înscrisul va cuprinde: 1. Capitalul împrumutat și suma cuvenită ca interes sau folos maritim; 2. Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat; 3. Numele vasului; 4. Numele și prenumele căpitanului sau patronului; 5. Persoana care da banii și aceea care primește împrumutul; 6. Pentru ce călătorie și pentru cît timp e făcut împrumutul; 7. Timpul și locul plății.

Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porțiuni din el, făcut în țara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscripției unde s-a făcut, adnotându-se și pe actul de naționalitate al vasului. Dacă împrumutul este făcut în țara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotându-se și pe actul de naționalitate al vasului. Autoritatea maritima și cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul. Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în același timp și actul de naționalitate al vasului. Împrumutul maritim făcut într-o țara străină unde nu este autoritate consulară română, nici altcineva care să-i țină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naționalitate, de către autoritatea locală competența a da autorizațiunea, sau de un alt funcționar public din acea localitate. Capitanul care nu dovedește îndeplinirea acestei formalități, e obligat personal la plata împrumutului maritim. Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizație autorității consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre și le va trimite oficiului maritim competent din țara. Contractul nu se poate opune celor de al treilea, decît de a data adnotarii pe actul de naționalitate. În cazurile prevăzute de art. 499 și 519 se aplică și dispozițiunile acelor articole.

Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir. Formele și efectele girului sunt regulate după dispozițiunile titlului IX al cărții întâi. Garanția de plată se întinde și la folosul maritim, dacă nu este convenție contrară.

Împrumutul maritim poate fi constituit: 1. Asupra întregului vas sau a unei părți din el; 2. Asupra uneltelor, instrumentelor și armamentului; 3. Asupra navlului; 4. Asupra poverei sau asupra unei părți din ea; 5. Asupra vasului, navlului și poverei împreună. Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câștig a marinarilor și a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.

Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru acea valoare după prețuirea făcuta sau convertită, iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieței. Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului și restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus. Profitul ce se separa asupra lucrurilor încărcate nu se socotește ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.

Împrumutul maritim nu poate fi contractat decît de proprietarii lucrurilor date în garanție sau de către împuterniciții lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 și 519.

Din ziua în care capitalul împrumutat și folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoresc decît procentele legale la întreaga suma.

Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc chiar prin faptul sau, el este dator procente după cursul pieței, când acesta ar fi superior procentelor legale, și deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.

Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majoră. Asemenea nu risca nimic împrumutătorul când împrumutatul se abține sau face o declarația falsa, care ar putea sa micșoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul. Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convenție contraria.

Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majoră, în timpul și locul pentru care împrumutătorul și-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plată. Dacă pierderea e parțială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului, și care au fost scapate, afară de plată cheltuielilor pentru scăpare și a creanțelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferința. Când împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru e redusă la ceea ce se datorește de către chiriași, scăzându-se mai întâi salariile personale ale echipajului pentru cea din urma călătorie și contribuția cheltuielilor pentru scăparea vasului. Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este și asigurat, valoarea părții ce s-a scăpat se împarte între împrumutător, numai pentru capital, și asigurator numai pentru sumele asigurate, în proporție cu interesul fiecăruia.

Împrumutătorul nu suferă pierderile și daunele cauzate prin vicii inerente lucrului afectat la asigurarea plății, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.

Timpul riscurilor, dacă nu este determinat prin contract, începe: 1. În privința vasului, accesoriilor lui și navlului, din momentul în care vasul părăsește portul, până în ziua când arunca ancora în portul de destinație; 2. În privința poverii din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas până în ziua când s-a descărcat pe uscat, la locul de destinațiune.

Cel ce se împrumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plată prin pierderea vasului și a poverei dacă nu dovedește ca se găseau pe vas lucruri încărcate pe contul sau până la concurenta sumei luată cu împrumut.

Împrumutătorii contribuie și ei la avariile comune spre ușurarea celor împrumutați; orice convenție contrară este nulă. Avariile particulare nu sunt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, suferă și acesta paguba ce rezultă.