LexistoriaDreptul la drept.

DESPRE ASIGURAREA IN CONTRA RISCURILOR NAVIGATIUNEI

Azi

Codul comercial · 38 articole

A înlocuit Codul comercial (1840) (până la 1 septembrie 1887).

Capitolul 1 — DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE ȘI DESPRE OBLIGAȚIUNILE ASIGURATORULUI ȘI ASIGURATULUI

Articolul 616

Regulile stabilite în titlul XIII al cărții I, se aplică și la asigurările contra riscurilor navigației, întrucît ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime și nu vor fi modificate prin dispozițiile următoare. Societățile de asigurare mutuala, maritima, sunt supuse și dispozițiilor titlului VIII din aceeași carte.

Articolul 617

Polița de asigurare, afară de regulile stabilite prin art. 445, va cuprinde: 1. Numele, specia, naționalitatea și capacitatea vasului; 2. Numele și prenumele căpitanului sau patronului; 3. Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuie să fie încărcate; 4. Portul din care vasul a plecat sau trebuie să plece; 5. Porturile în care vasul trebuie să încarce și sa descarce și în care are să între. Dacă indicațiile de mai sus nu se pot face sau pentru ca asiguratul nu este în stare să le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurării.

Articolul 618

Asigurarea poate avea drept obiect: 1. Vasul, cu aburi sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat; 2. Mașinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotațiunea și proviziunile; 3. Navlul călătorilor și al lucrurilor încărcate, pe lângă care se poate prevedea și salariile oamenilor din echipaj; 4. Lucrurile încărcate; 5. Sumele date cu împrumut maritim; 6. Sumele plătite sau datorate pentru avarii comune și cheltuielile făcute sau datorate pentru avarii particulare, când nu ar fi acoperite prin un împrumut; 7. Și în general, orice lucruri care se pot prețul în bani și sunt supuse la riscurile navigatiunei. Asemenea poate fi făcuta asupra totalității sau a unei părți din sus-zisele lucruri împreună sau deosebit.

Articolul 619

Asigurarea e nulă dacă are de obiect: Sumele luate cu împrumut maritim. Lucrurile care servesc drept garanție împrumutului maritim nu pot fi asigurate decît pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutată.

Articolul 620

Dacă, fără frauda, s-au făcut mai multe asigurări asupra acelor lucruri de către deosebiți interesați sau de către mai mulți reprezentanți ai aceleiași persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, toate asigurările sunt valabile până la concurenta valorii lucrurilor. Cei interesați au acțiune contra oricăruia dintre asiguratori după alegere, afară de recursul asiguratorului care a plătit contra celorlalți, în proportiune cu interesul fiecăruia.

Articolul 621

Asigurarea poate fi făcuta în timp de pace sau în timp de război, înainte sau în cursul călătoriei vasului. Poate fi făcuta pentru o călătorie, sau pentru un timp determinat. Asigurarea pentru o călătorie poate fi făcuta numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere și întoarcere. Asigurarea pe un timp determinat se socotește făcuta pentru orice navigațiune sau stațiune a vasului în timpul convenit, afară de o convenție specială.

Articolul 622

Adaogirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de război ce ar putea supraveni, și a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilită de judecată, avîndu-se în vedere riscurile, împrejurările și convențiunile fiecărei polițe de asigurare.

Articolul 623

Dacă contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile următoare: În asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliței și iau sfârșit în timpul convenit. În asigurările pentru o călătorie, riscurile încep și se sfârșesc la timpul arătat în art. 613. Dacă însă asigurarea e făcuta după începerea călătoriei, riscurile se socotesc de la data poliței. Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este intirziata prin culpa destinatarului, riscurile încetează pentru asigurator după o luna de la ajungerea vasului la locul de destinație.

Articolul 624

Lucrurile încărcate pot fi asigurate: Sau pentru prețul cu care s-au cumpărat, adaogindu-se cheltuelile de încărcare și navlul; Sau pentru prețul curent la locul de destinație, după ajungerea lor, fără avarii. Prețuirea făcuta prin contract lucrurilor încărcate fără o alta explicație, se poate referi la amândouă aceste cazuri, și nu vor fi aplicabile dispozițiunile art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din prețurile menționate. O asemenea prețuire se socotește în totdeauna ca s-a făcut după declarația asiguratului, dacă nu a fost precedată de o estimatie primită de asigurator, și pentru acest cuvint ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.

Articolul 625

Dacă se stipulează prin contract ca prețul lucrurilor asigurate să fie plătit în moneda străină, lucrurile vor fi prețuite în moneda tarii după cursul ce va avea în timpul subscrierei poliței, afară de convenție contrarie.

Articolul 626

Când chiar prin faptul asiguratului, călătoria, înainte de începerea riscurilor, nu are loc, asigurarea n-are nici un efect și asiguratorul primește, în acest caz, ca indemnitate jumătate de prima stipulată și nu mai mult de o jumătate la suta din suma asigurata.

Articolul 627

Sunt în riscul asiguratorului pierderile și pagubele ce se întâmplă lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, asvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intimplatoare a vaselor, schimbări silite de cale, de călătorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, piraterie și, în general, din cauza oricărui alt accident de mare. Asiguratorul nu este responsabil de pierderile și pagubele provenind numai din vicii inerente al lucrului asigurat.

Articolul 628

Riscurile de război nu sunt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convenție expresă. Dacă asiguratorul și-a luat asupra-și riscurile de război, fără a le determina precis, el răspunde de pierderile și pagubele intimplate lucrurilor asigurate din cauza ostilităților, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexațiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, și în general pentru toate faptele și accidentele de război.

Articolul 629

Orice schimbare de cale, de călătorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asiguratorului, acesta are drept la prima dacă au început riscurile. Schimbarea căpitanului sau patronului chiar prin concediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurării, afară însă de dispozițiunile articolului următor.

Articolul 630

Asiguratorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile căpitanului sau oamenilor echipajului, dacă nu s-a convenit într-altfel. O asemenea convenție însă este nulă, dacă se raporta la un căpitan anume arătat prin contract, când asiguratul îl concediază și-l înlocuiește printr-altul fără consimțământul asiguratorului.

Articolul 631

Asiguratul nu participa la cheltuielile de navigațiune, de calauzie, de ernatic, de carantina, nici la taxele de orice fel, și nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.

Articolul 632

Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere și întoarcere, și ajungând vasul la prima destinație se întoarce gol ori neincarcat deplin, asiguratorul are dreptul la două treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu exista convenția contrară.

Articolul 633

Dacă asigurarea s-a făcut separat pentru lucruri ce trebuie încărcate pe mai multe vase cu arătare de câtă anume suma s-a asigurat în fiecare, și povara întreaga este pusă pe un singur vas sau pe un număr de vase mai mic decît cel arătat în contract, asiguratorul nu răspunde mai mult decît suma asigurata din vasul care a primit povara, deși s-ar pierde toate celelalte vase arătate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privința cărora asigurarea rămâne fără efect.

Articolul 634

Dacă capitanul are facultatea de a intră în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul răspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cît timp ele sunt pe vas, afară dacă nu s-a stipulat într-alt fel.

Articolul 635

Asiguratorul nu mai răspunde de riscuri și are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într-un loc mai departat decît cel arătat în contract, deși aflat pe aceeași cale. Asigurarea își produce efectele, dacă călătoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staționeze.

Articolul 636

Obligațiunea asiguratorului este marginita la suma asigurata. Dacă în timpul cît tine asigurarea, lucrurile asigurate suferă mai multe sinistre succesiv, asiguratul trebuie în totdeauna sa tie socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plătit sau i se datorește pentru sinistrele precedente.

Articolul 637

Clauza "fără de avarie" liberează pe asigurator de orice avarie comuna sau particulară, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon și exercițiul acțiunii pentru avarie.

Articolul 638

Pentru verificarea pagubelor de care este răspunzător asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifica toate incunostiintarile ce a primit. Notificarea trebuie făcuta în trei zile de la primirea încunoștiințării, sub pedeapsa de despăgubire. Aceeași obligație are asiguratul pentru povara, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricăciune din cauza sinistrului intimplat.

Articolul 639

Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor și ca s-au pierdut. Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezultă din actele prezentate de asigurat. Admiterea probei contrarie nu suspenda însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurate, dacă asiguratul da cauțiune. Dacă în timp de patru ani nu a fost făcuta cererea în judecata, cauțiunea este liberată.

Articolul 640

În caz de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în contul căpitanului, acesta e dator să justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, și povara cu o polița de încărcare, subscrisă de doi dintre fruntasii echipajului. Orice om al echipajului sau călătorul care aduce din străinătate mărfuri asigurate în țara, trebuie să consemneze polița de încărcare la consulul român din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.

Articolul 641

În orice caz de sinistru, capitanul și asiguratul sau insarcinatul sau sunt datori sa dea ajutor pentru scăparea și conservarea lucrurilor asigurate, fără prejudiciu drepturilor lor fața cu asiguratorul. Cheltuelile făcute trebuiesc plătite până la concurenta valorii lucrurilor scapate. Asiguratorii și agenții sau insarcinatii lor pot, în înțelegere cu capitanul, cu asigurații și cu insarcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sa ia măsuri pentru scăparea lucrurilor asigurate și pentru conservarea lor, fără prejudiciul vreunui drept.

Articolul 642

Asiguratul, notificând asiguratorului incunostiintarile primite, își poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datorează prin asigurare.

Articolul 643

Asiguratorul este dator sa plătească sumele datorate: În caz de simpla avarie, în termen de treizeci zile de când i s-a notificat lichidarea relativă; În caz de abandon, în termen de doua luni de la abandon. Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acțiunii de avarie sau dreptului de abandon. Dacă este opunere, fiecare dintre oponenți și asiguratul chiar pot cere ca suma să se consemneze la Casa de depuneri și consemnațiuni.

Capitolul 2 — DESPRE ABANDON

Articolul 644

Abandonul lucrurilor asigurate poate fi făcut în cazurile: 1. De naufragiu; 2. De prada; 3. De oprire prin ordinul unui Stat străin; 4. De oprire prin ordinul guvernului, după începerea călătoriei; 5. De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuielile necesare pentru a-l repara și pune în stare sa reia călătoria se suie la trei pătrimi cel puțin din valoarea sa asigurata; 6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urca la cel puțin trei pătrimi din valoarea lucrurilor. În orice caz, asiguratul nu poate cere decît despăgubire pentru avariile suferite.

Articolul 645

Asiguratul poate face abandonul chiar fără să fie ținut a proba pierderea vasului, dacă în călătoriile cu lung curs a trecut un an, și în celelalte călătorii au trecut șase luni, din ziua plecării vasului sau din ziua la care se referă ultimele știri primite. În caz de asigurare pe timp mărginit și după trecerea termenilor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurării. Dacă sunt mai multe asigurări succesive, pierderea se presupune ca a avut loc a doua zi după primirea ultimelor științe.

Articolul 646

Dacă vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigațiune, abandonul lucrurilor încărcate într-însul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declarația imposibilității de navigație nu s-ar fi putut găsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile și a le transporta la locul destinației lor.

Articolul 647

În cazul prevăzut de articolul precedent și de art. 524, dacă lucrurile sunt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plătească stricăciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descărcare și de reîncărcare, de depozit și de paza în magazii, excedentul navlului și toate celelalte cheltuieli făcute pentru scăparea lucrurilor până la concurenta sumei asigurate, și dacă aceasta nu s-a cheltuit întreaga, asiguratorul continua a răspunde de riscuri pentru cît mai rămâne.

Articolul 648

În caz de oprire din partea vreunui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau prădate nu poate fi făcut decît după trei luni de la notificarea sinistrului, dacă aceasta s-a intimplat în apele sau marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roșie, și după șase luni de la notificatie dacă a avut loc în alte mari. Pentru lucrurile supuse stricăciunii, termenele de mai sus se reduc la jumătate.

Articolul 649

Abandonul trebuie făcut asigurătorilor în termenul: De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roșie; De șase luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale și meridionale ale Asiei și în marile orientale ale Americii; În termen de un an, dacă sinistrul s-a intimplat în celelalte mari. În caz de oprire din partea vreunui Stat străin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arătate în articolul precedent. Odată ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul rămânându-i numai acțiunea pentru avarii.

Articolul 650

Asiguratul, notificând știrile ce a primit, poate face abandonul, somând pe asigurator să-i plătească suma asigurata în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-și rezerva dreptul de a-l face în termenele legale. Odată cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate și împrumuturile maritime făcute. În lipsa, termenul pentru plata nu începe decît din ziua în care aceasta declarație a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi. În caz de declarație falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.

Articolul 651

Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub condițiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurării și al riscurilor.

Articolul 652

Odată ce abandonul s-a notificat și primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost făcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate. Asiguratorul nu poate, sub cuvint de întoarcere a vasului, să se sustragă de la plata sumei asigurate.

Articolul 653

În caz de predare, dacă asiguratul nu a putut înștiința despre aceasta pe asigurator, poate rascumpara lucrurile predate fără a mai aștepta ordinul sau. Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru răscumpărare, îndată ce-i va fi cu putința. Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra-și răscumpărarea sau de a renunța la dânsa; el e dator însă a notifica asiguratului alegerea ce va fi făcut în termen de douăzeci și patru de ore de la comunicarea învoirii de răscumpărare. Dacă declara ca primește pe contul sau răscumpărarea, asiguratorul e dator să contribuie, fără întârziere, la plata ei, conform convenției și în proporție cu partea asigurata de dinsul, neîncetând de a fi răspunzător pentru riscurile călătoriei în conformitate cu contractul de asigurare. Dacă declara ca renunța la răscumpărare, asiguratorul va plati suma asigurata fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate. Când asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunțat la beneficiul răscumpărării.