(1) Pentru recuperarea într-un alt stat membru a unei creanțe stabilite în România, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 adresează autorității solicitate o cerere de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, însoțită de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a titlului care permite executarea, emis în România, și, după caz, de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a altor documente necesare pentru recuperare sau privind instituirea măsurilor asigurătorii.
(2) Autoritatea prevăzută la art. 181 nu poate formula o cerere de recuperare decât dacă:
a) creanța sau titlul executoriu nu este contestat în România, cu excepția cazurilor în care se aplică prevederile art. 198;
b) a realizat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în România, procedurile de recuperare în temeiul titlului executoriu, iar măsurile luate nu au condus la plata integrală a creanței.
(3) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii indică:
a) numele, adresa și orice alte informații utile pentru identificarea persoanei în cauză și/sau a oricărei terțe persoane care deține bunurile acesteia;
b) numele, adresa și orice alte informații utile privind autoritatea competentă din România;
c) titlul care permite executarea creanței, emis în România, potrivit legii;
d) natura și cuantumul creanței, cu indicarea separată a creanței principale, majorărilor de întârziere, dobânzilor și celorlalte penalități, amenzi și cheltuieli datorate, după caz. Cuantumul creanței va fi indicat atât în moneda națională a României, cât și în moneda națională a autorității solicitate, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ziua semnării cererii;
e) data la care titlul a fost comunicat destinatarului de către autoritatea din România și/sau de autoritatea solicitată;
f) data de la care și perioada în cursul căreia este posibilă executarea, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare din România;
g) orice alte informații utile.
(4) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii conține, de asemenea, o declarație a autorității competente din România, prin care se confirmă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2), precum și semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă și ștampila acestei autorități.
(5) În situația în care autoritatea solicitată cere autorității competente din România să completeze cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii cu informații suplimentare, aceasta va comunică autorității solicitate, imediat ce le obține, orice informații utile în legătură cu obiectul cererii de recuperare.
(6) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii poate privi oricare dintre persoanele prevăzute la art. 190 alin. (1).