Codul de procedură fiscală (2003) · 3 articole
Abrogat la 1 ianuarie 2016 · înlocuit de Codul de procedură fiscală. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Organul fiscal solicită constituirea unei garanții pentru:
a) suspendarea executării silite în condițiile art. 148 alin. (7);
b) ridicarea măsurilor asigurătorii;
c) asumarea obligației de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condițiile art. 25 alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Garanțiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condițiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit sau poliță de asigurare de garanție emisă de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție este emisă de o instituție financiară din afara României, aceasta trebuie să fie confirmată și acceptată de o instituție de credit sau de asigurare din România;
c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară;
d) gaj asupra unor bunuri mobile;
e) fidejusiune.
(1) Organul fiscal competent se îndestulează din garanțiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.
(2) În cazul garanțiilor prevăzute la art. 127 lit. a) și b), organul fiscal dispune instituției de credit/societății de asigurare emitente sau instituției financiare care a confirmat și acceptat scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție ori unității de Trezorerie a Statului, după caz, virarea sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.
(3) Valorificarea garanțiilor prevăzute la art. 127 lit. c)-e) se realizează prin modalitățile și procedurile prevăzute de dispozițiile art. 159 alin. (2)-(7) și ale art. 160-171, care se aplică în mod corespunzător.