Abrogat la 1 ianuarie 1937 · înlocuit de Codul de procedură penală (1936). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Ministeriulu publicu va pute în tote casurile sa formeze opositiune la ordonantele judecatorului de instructiune. Partea civile va pute forma opositiune la ordonantele date în casurile prevedute prin articolele 117, 129, 130, 132 și 523 și la veri ca,re ordonante aru vetema interesele sale civili. Prevenitulu nu va pute forma opositiune de cat la ordonantele date în virtutea articolului 117, și în casulu prevedutu prin articolulu 523. Opositiunea va trebui să fie formata în terminu de doue-deci și patru ore, care va curge pentru opositiunea din partea procurorului, din diua de candu s-a datu ordonanța; pentru opositiunea părții civili și a prevenitului nearestatu, din diua notificarii ordonantei la domiciliulu de dinsii alesu la loculu resedintei tribunalului; pentru opositiunea prevenitului inchisu, din diua de candu ordonanța i-se va comunică de grefieru. Notificarea și comunicarea menționate în paragrafulu precedinte se voru face în terminu de doue-deci și patru ore de la data ordonantei. Opositiunea sa va face către camera de acusatiune a curtii de apelu care va statui asupra-i îndată ce o va priimi, le voru fi smise, precum rata la art 5. Provenitulu arestatu va remane la inchisore pînă candu se va statui asupra opositiunei, și în tote casurile pînă la espirarea terminului opositiunii. În tote casurile dreptulu de opositiune se cuvine și procuratorului generale de linga curtea de apelu. Acesta va fi datoru a notifica a sa opositiune în cele dece dile ce voru urma după darea ordonantei judecatorului de instructiune. Dispositiunea ordonantei care pronunță liberarea prevenitului, se va esecuta provisoriu cu tota opositiunea facuta în contra-i.