Executarea hotărîrilor

Hotărîrile instanțelor și dispozitiile autorităților judecătorești au putere executorie pe intreg cuprinsul Statului Roman.

Pedepsele pronuntate prin hotărîri nu se pot executa decat după ce aceste hotărîri au ramas definitive în privinta condamnarii penale. Condamnarea penala devine definitivă: 1. Cînd fiind pronunțată în lipsa, nu s'a declarat opozitie, în cazurile și termenele prevăzute de lege; 2. Cînd hotărîrea data în prima instanța, asupra actiunii penale, nu a fost atacata cu apel sau cel condamnat și-a retras apelul și nu exista alt apel în privinta actiunii penale; 3. Cînd în contra hotărîrilor pronuntate în ultima instanța asupra actiunii penale nu s'a facut recurs sau cînd recursul condamnatului a fost retras și nu mai exista alt recurs în privinta actiunii penale; 4. Cînd recursul condamnatului sau a Ministerului public a fost respins. Ministerul public de pe lîngă instanța care a pronuntat pedeapsa și judecatorul dela judecatorie, pentru cele pronuntate de această instanță, sînt organe de executare.

Îndată ce hotărîrea a ramas definitivă, instanța trimite un extras de pe hotărîre, vizat de presedinte, Ministerului public de pe lîngă tribunalul care a pronuntat hotărîrea în prima instanța sau direct judecatoriei.

Ministerul public, în cazul cînd pedeapsa este privativa de libertate, emite un mandat de executare a pedepsei care cuprinde numele și pronumele, vîrsta, profesiunea, locuinta celui condamnat, pedeapsa pronunțată, textul de lege pe care este bazata aceasta pedeapsa, ordinul de arestare și penitenciarul unde urmeaza a fi executata pedeapsa. Hotărîrea Curtii cu Jurați se trimite în extras Ministerului public de pe lîngă tribunal. Mandatul, insotit de o copie certificata de procuror, se trimite spre executare autorităților politienesti sau administrative.

La judecatorii, judecatorul indeplineste atribuțiile conferite mai sus Ministerului public.

Pe baza mandatului emis, autoritățile politienesti sau administrative proced la arestarea condamnatului, îi remit copie de pe mandat și-l duc la inchisoarea indicată în mandat. Dacă nu sînt banuieli de fuga și durata pedepsei este mai mica de trei luni, mai înainte de arestare, se notifica condamnatului copia de pe mandat, dandu-i-se un termen de cinci zile, după care urmeaza să se prezinte spre a fi incarcerat. Despre operațiunea de intemnitare, administratorul penitenciarului incheie un proces verbal, semnat și de condamnat, dacă stie și voieste a semna, pe care îl trimite autorității dela care emana mandatul.

Dacă persoana condamnata la o pedeapsă privativa de libertate se găsește deja arestata, procurorul ordona transferarea la inchisoarea unde urmeaza să execute noua pedeapsa, după executarea pedepsei anterioare, indicand data dela care trebuie să inceapa calculul pedepsei.

Dacă la expirarea termenului prevăzut de art. 54 din codul penal, condamnatul nu a depus recipisa de varsarea amenzii, instanța care a pronuntat pedeapsa, emite în contra celui condamnat un mandat special de trimitere la munca, afară de cazul cînd inlauntrul termenului de o luna el a obținut dreptul de a plati în rate. Dacă amenda corectionala sau politieneasca a fost pronunțată împreună cu pedeapsa privativa de libertate, amenda se executa după executarea pedepsei privative de libertate. Neputinta sau refuzul de a munci se probeaza cu acte emanate dela cei în drept a executa mandatul, precum și cu orice acte sau certificate eliberate de medicii oficiali.

În cazurile de contopire de pedeapsa, prevăzute de art. 101 și urmatorii din codul penal, Ministerul public sau condamnatul pot cere dela instanța care a pronuntat ultima hotărîre definitivă sau care este chemata a judeca cea din urma infractiune nepedepsita, să aplice o singura pedeapsa privativa de libertate, pentru toate infractiunile concurente, în conformitate cu dispozitiile codului penal. În cazul descoperirii stării de recidiva, după ce hotărîrea condamnatoare a ramas definitivă, competența de a modifica pedeapsa data, conform art. 114 din codul penal, aparține instanței care a pronuntat acea hotărîre, după cererea Ministerului public și ascultarea celui condamnat.

În toate cazurile prevăzute de art. 38 din codul penal, Ministerul public competent, de îndată ce hotărîrea a devenit definitivă, ia dispozitiile necesare pentru instituirea curatelei.

Cererea pentru trecerea condamnatului în colonie penitenciara sau în libertate condiționala, fie ca este pornita din oficiu, fie din partea condamnatului, se adreseaza tribunalului corectional în circumscripția caruia se afla penitenciarul. Cererea se rezolva în termen de maximum 10 zile dela primire, în camera de consiliu, luand și concluziile Ministerului public.

Nu se da curs cererii, dacă nu este însoțită de avizul comisiunii de supraveghere, prevăzută de art. 49 din codul penal. Avizul cuprinde indicatii asupra felului pedepsei ce executa condamnatul, dacă el are indemn la munca și buna purtare și da temeinice sperante de indreptare, iar pentru liberarea condiționată, dacă condamnatului îi este asigurata ocazia de lucru, din care ar rezultă un castig suficient pentru existenta sa, cînd nu o are în alt mod asigurata, precum și indicatia localității unde trebuie să munceasca.

Hotărîrea se pronunță fără drept de apel și numai cu recurs.

Dacă cererea a fost respinsa de tribunal, ea nu poate fi repetata, decat după un termen socotit util de comisia de supraveghere.

Acelasi tribunal este competent sa pronunte și revocarea beneficiului acordat. Cererea de revocare a beneficiului coloniei penitenciare se face de administratia coloniei cu avizul comisiunii de supraveghere în condițiile art. 40, alin. ultim din codul penal, iar aceea de revocare a libertatii condiționale de Ministerul public un condițiile art. 44 din codul penal.

Tribunalul, după cererea administratorului coloniei penitenciare, cu avizul comisiunii de supraveghere, decide dacă detinutii din colonie pot fi admisi sa munceasca și în afară de colonie, chiar fără supraveghere. Acelasi tribunal hotaraste în aceleasi condiții revocarea masurii de mai sus.

În toate cazurile hotărîrea data asupra liberarii condiționate fixeaza condițiile de liberare, precum și localitatea unde cel liberat se va stabili.

Executarea pedepsei poate fi amanata în cazurile urmatoare: 1. Dacă s'a facut cerere de gratiere, iar pedeapsa nu depășește 6 luni; 2. Dacă pedeapsa privativa de libertate trebuie să fie executata de o persoană care, după parerea unuia sau mai multor experti, numiti din oficiu, se găsește în astfel de condiții de infirmitate de minte sau de corp, ca face necesară amanarea; 3. Dacă persoana condamnata este o femeie gravida sau a nascut de mai puțin de trei luni; 4. Dacă în caz de pedeapsa corectionala, prin circumstanțe excepționale, condamnatul sau familia lui, ca urmare a executarii pedepsei, ar fi expus la un mare prejudiciu. În acest caz executarea nu poate fi amanata mai mult de trei luni și numai o singură dată; 5. Dacă cel condamnat la o pedeapsă ce nu depășește 6 luni, este muncitor agricol și executarea ar cadea în perioada muncilor agricole. În cazul dela punctul 1, suspendarea se acordă de Ministrul Justiției și pentru un timp ce nu poate depăși în total 6 luni, în celelalte cazuri, de parchetul general al Curtii de Apel respective. Cînd inceteaza condițiile prevăzute la punctele 2 și 3, hotărîrea de condamnare se executa imediat.

Cînd pierderea uzului ratiunii survine după ce s'a pronuntat o hotărîre definitivă de condamnare sau în cursul executarii, executarea pedepsei se suspenda pînă la insanatosirea condamnatului. Tribunalul, din județul unde se executa pedeapsa, dispune internarea condamnatului intr'un ospiciu. În acest caz, timpul petrecut în ospiciu se socoteste în durata pedepsei privative de libertate.

Dispozitiile referitoare la despăgubirile civile cuprinse în hotărîrile penale, rămase definitive, conform art. 520, se executa de cei interesati, după normele prevăzute în procedura civila.

Dispozitiile referitoare la restituiri se executa de Ministerul public pentru cauzele judecate de tribunale, Curti și Curti cu Jurați și de judecatorul respectiv pentru cele judecate de judecatorii. Executarea restituirilor se face din oficiu prin chemarea părților interesate și predarea lucrurilor sub luare de dovada. Dacă părțile interesate, desi citate, nu se prezinta, sau nu pot fi gasite, după expirarea termenului de un an, lucrurile sînt trecute în categoria obiectelor confiscate, iar banii, în numerar sau efecte, trec în proprietatea Statului. Lucrurile confiscate prin hotărîrile penale sînt vandute cu formele prevăzute pentru vanzarile publice, iar sumele rezultate varsate Statului. Cînd hotărîrile ordona distrugerea lucrurilor confiscate, operațiunea se face în prezenta Ministerului public, care incheie un proces verbal despre aceasta, ce se depune la dosarul respectiv. Pentru restituirea lucrurilor și asupra cărora hotărîrea nu a dispus nimic, se procedeaza conform art. 122.

Cheltuielile de judecată pronuntate în favoarea Statului se executa de odata cu celelalte dispozitiuni din hotărîri. Executarea se face de Ministerul public de pe lîngă instanța care a pronuntat hotărîrea și de judecatorul respectiv pentru cele pronuntate de judecatorii. Cheltuielile pronuntate în favoarea părții civile sau a inculpatului se executa de acestia, conform dispozițiilor din art. 456.

Hotărîrile penale straine sînt supuse recunoasterii în cazurile și condițiile prevăzute de art. 8 și urmatorii din codul penal. Hotărîrea străină poate fi recunoscută numai dacă indeplineste și urmatoarele condiții: 1. dacă hotărîrea de condamnare a fost pronunțată de o autoritate judecătorească competența a statului strain; 2. Dacă, după legile statului în care a fost pronunțată, hotărîrea străină a ramas definitivă; 3. Dacă hotărîrea nu contine dispozitii contrarii ordinei publice române. Pentru verificarea prescriptiilor prevăzute la punctele 1 și 2 ajunge o certificare a autorităților competente ale statului în care a fost pronunțată hotărîrea.

Recunoasterea hotărîrii straine în caz cînd este invocata pe cale de incident, se face de instanța sezisata cu judecarea infractiunii savarsite în strainatate.

Recunoasterea hotărîrilor penale straine este de competența Curtilor de Apel în circumscripția cărora, se afla domiciliul condamnatului și care judeca după formele procedurii ordinare. Cererea de recunoastere este introdusa de Parchetul general din ordinul Ministrului Justiției. Parchetul general poate cere autorităților straine competente, prin Ministerul Justiției, toate informatiunile pe care le crede necesare. Hotărîrea străină se traduce în limba română, împreună cu actele ce o însoțesc și se notifica condamnatului. Dacă condamnatul nu a introdus cerere în termen de zece zile dela notificare, prin care să solicite, conform dispozitiunilor art. 10 și 11 din codul penal, rejudecarea procesului facut în strainatate, Curtea procedeaza chiar în lipsa la judecata cererii de recunoastere.

În cazul prevăzut de art. 549, Curtea examineaza hotărîrea străină și dacă intruneste condițiile legale, pronunță o pedeapsă conform codului penal român, echivalenta cu cea din hotărîrea străină. Cînd infractiunea comisa, pentru care s'a pronuntat o hotărîre definitivă în strainatate, este din acelea prevăzute de art. 10 din codul penal, instantele române au dreptul sa rejudece cauza după cererea Ministerului public, conform regulilor de competența.

În toate cazurile de recunoastere, Parchetul general comunică extrasul de pe decizie instanțelor respective pentru a fi înscrisă în cazier.

Decizia curtii de Apel poate fi atacata numai cu recurs de către Ministerul public sau de către cel interesat.

Condamnarile la despăgubiri, restituiri, cheltuieli de judecată, cuprinse în hotărîrile penale straine, pot fi executate în România, în condițiile și cu formalitatile prevăzute de procedura civila pentru executarea hotărîrilor civile straine.