FELURILE COMPETENTEI

(1) Judecatoria judeca în prima instanța toate infractiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instante.

(2) Judecatoria solutioneaza și alte cazuri anume prevăzute de lege.

a) infractiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infractiuni savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instante;

b) abrogata;

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 279¹, art. 312 și art. 317, precum și infractiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

b) infractiunile savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

c) abrogata;

d) infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;

e) infractiunea de bancruta frauduloasa, dacă fapta priveste sistemul bancar;

f) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infractiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e¹), savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și infractiunile privind siguranța naționala a României prevăzute în legi speciale;

b) infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instante, precum și de avocati, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curtii de Conturi;

c) abrogata;

d) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

e) abrogata;

f) abrogata.

a) infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și art. 356-361, savarsite de militari;

b) infractiunile savirsite de judecatorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instante;

c) alte infractiuni date prin lege în competența sa;

a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;

d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;

g) alte cauze date prin lege în competența sa;

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

a) conflictele de competența în cazurile în care Înaltă Curte de Casatie și Justiție este instanța superioara comuna;

b) cazurile în care cursul justiției este intrerupt;

c) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege;

d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

(1) Competența după teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost savirsita infractiunea;

b) locul unde a fost prins faptuitorul;

c) locul unde locuieste faptuitorul;

d) locul unde locuieste persoana vatamata.

(2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

(3) Când urmarirea penala se efectueaza de către Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curtile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu imprejurarile cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

(4) Prin "locul savirsirii infractiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

(1) Infractiunile savarsite în afara teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instantele civile sau militare în a caror circumscriptie își are domiciliul sau locuieste faptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuieste în România, iar fapta este de competența judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanța competența după materie și calitatea persoanei, din municipiul București, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2) Infractiunea savirsita pe o nava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3) Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(4) Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

a) când la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b) când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;

c) în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infractiune.

a) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelasi timp și în acelasi loc;

b) când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite în timp ori în loc diferit, după o prealabila înțelegere între infractori;

c) când o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a făptuitorului altei infractiuni;

d) când între doua sau mai multe infractiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

(1) În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai intii sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2) Dacă dintre instante una este civila, iar alta militara, competența revine instanței civile.

(3) Dacă instanța militara este superioara în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad cu instanța militara.

(4) Competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobandita instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competența acestei instante s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.

(5) Tainuirea, favorizarea infractorului și nedenuntarea unor infractiuni sunt de competența instanței care judeca infractiunea la care acestea se referă, iar dacă competența după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(1) Reunirea cauzelor se hotaraste de instanța careia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

(2) În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de instanța militara, care trimite dosarul instanței civile careia îi revine competența.

(1) În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) și b), precum și în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în fața primei instante de judecată, chiar după desfiintarea hotărârii cu trimitere de către instanța de apel sau după casarea cu trimitere de către instanța de recurs.

(2) Cauzele se reunesc și la instantele de apel, precum și la cele de recurs, de acelasi grad, dacă se afla în acelasi stadiu de judecată.

(3) În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite intotdeauna.

(1) Excepția de necompetenta materiala și cea de necompetenta după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronuntarea hotărârii definitive.

(2) Excepția de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instante de judecată.

(3) Excepțiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discutia părților din oficiu.

(1) Când competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămâne competența sa judece chiar dacă inculpatul, după savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în prima instanța.

(2) Dobandirea calității după savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepția infracțiunilor savarsite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.

(1) Instanța sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infractiunea este de competența instanței inferioare.

(2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

(1) Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată aratata ca fiind competența prin hotărârea de declinare.

(2) Dacă declinarea a fost determinata de competența materiala sau după calitatea persoanei, instanța careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite și poate menține masurile dispuse de instanța desesizata.

(3) În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(4) Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului și nici recursului.

(1) Când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori își declina competența, conflictul pozitiv sau negativ de competența se solutioneaza de instanța ierarhic superioara comuna.

(2) Când conflictul de competența se iveste între o instanța civila și una militara, solutionarea conflictului este de competența Inaltei Curti de Casatie și Justiție.

(3) Instanța ierarhic superioara comuna este sesizata în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

(4) În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

(5) Până la solutionarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

(6) Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia masurile și efectueaza actele ce reclama urgenta.

(7) Instanța ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competența cu citarea părților.

(8) Când instanța sesizata cu solutionarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instante decit cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioara comuna trimite dosarul instanței superioare comune.

(9) Instanța careia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infractiune data prin lege în competența altei instante.

(10) Instanța careia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozitiile art. 42 alin. 2.

(1) Instanța penala este competența sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instante.

(2) Chestiunea prealabila se judeca de către instanța penala, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi aparține acea chestiune.

(3) Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

(1) Dispozitiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmaririi penale.

(2) Când nici unul din locurile aratate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penala care a fost mai intii sesizat.

(3) În caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste în ordinea enumerarii de la art. 30 alin. 1.

(4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile aratate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penala, competența revine organului care a fost mai intii sesizat.

(5) Urmarirea penala a infracțiunilor savirsite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectueaza de către organul de urmărire penala din circumscripția instanței competente sa judece cauza.

(6) Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competența se stabileste de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penala a acestor organe.