INCOMPATIBILITATEA ȘI STRAMUTAREA

(1) Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiintarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.

(2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care și-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data în acea cauza.

(1) Judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:

a) a pus în miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanța de judecată, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive în cursul urmaririi penale;

b) a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din părți;

c) a fost expert sau martor;

d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, sotul sau vreo ruda apropiata.

e) sotul, ruda sau afinul sau, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, în cursul urmaririi penale;

f) este sot, ruda sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părți sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g) exista dusmanie între el, sotul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv și una dintre părți, sotul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

h) este tutore sau curator al uneia dintre părți;

i) a primit liberalitati de la una dintre părți, avocatul sau mandatarul acesteia.

(2) Judecatorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în caile de atac, atunci când sotul, ruda ori afinul sau până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.

(1) Dispozitiile art. 46 se aplică procurorului și magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de sedinta, când cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei și unul dintre membrii completului de judecată.

(2) Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b)-i) și alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului-asistent și grefierului de sedinta.

(3) Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei în prima instanța nu poate pune concluzii la judecarea ei în caile de atac.

(4) Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusa de instanța.

(1) Persoana incompatibila este obligata sa declare, după caz, presedintelui instanței, procurorului care supraveghează cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

(2) Declaratia de abtinere se face de îndată ce persoana obligata la aceasta a luat cunoștința de existenta cazului de incompatibilitate.

(1) În cazul în care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atit în cursul urmaririi penale cit și în cursul judecatii, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.

(2) Recuzarea se formuleaza oral sau în scris, cu aratarea pentru fiecare persoana în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecatori care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsa atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constata de completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat.

(4) Completul în fața caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat, se pronunță asupra masurilor preventive.

(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, în sedinta secreta, fără participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat.

(2) Examinarea declarației de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanța, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

(3) Când abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevăzut în art. 46 și 49 alin. 1, instanța, admițând recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

(4) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce măsura actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

(5) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui completul potrivit alin. 1, abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de instanța ierarhic superioara. În cazul în care găsește intemeiata abtinerea sau recuzarea și, din cauza abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecată la instanța competența sa solutioneze cauza, instanța ierarhic superioara desemneaza pentru judecarea cauzei o instanța egala în grad cu instanța în fața careia s-a formulat abtinerea sau recuzarea.

(6) Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.

(7) Abrogat.

(1) În cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunță procurorul care supraveghează cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.

(2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o inainteze împreună cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a intrerupe cursul cercetării penale.

(3) Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanța.

(4) Cererea de recuzare care priveste pe procuror se solutioneaza în acelasi termen și în aceleasi condiții de procurorul ierarhic superior.

(5) Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozițiilor din alin. 3 și 4, care se aplică în mod corespunzător.

(1) Dispozitiile art. 48, 50, 51, 52 și 53 se aplică în mod corespunzător expertului și interpretului.

(2) Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor în aceeasi cauza. Calitatea de martor are intiietate.

(3) Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare.

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.

(2) În cursul judecatii stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justiției.

(1) Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente și trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deținute de partea care cere strămutarea.

(2) În cerere se face mențiune dacă în cauza se gasesc arestati.

(3) Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa numai de către completul de judecată investit cu judecarea cererii de stramutare.

(4) Abrogat.

(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(1) Președintele curții de apel competente cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă a soluționa cererea, când aceasta este instanța ierarhic superioară, solicită informații Ministerului Justiției.

(3) În cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informații este facultativa.

(1) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru incunostintarea părților despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mențiunea ca părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

(2) În informațiile trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora.

(3) Când în cauza a carei stramutare se cere sunt arestati, președintele dispune desemnarea unui aparator din oficiu.

(1) Examinarea cererii de stramutare se face în sedinta publică.

(2) Când părțile se infatiseaza, se asculta și concluziile acestora.

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință motivată.

(2) În cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea, iar curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanțele din circumscripția sa de același grad cu instanța de la care se solicită strămutarea.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

(4) Instanța de la care a fost strămutată cauza, precum și instanța la care s-a strămutat cauza vor fi înștiințate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.

(5) Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

(6) Sentința prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(2) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curții de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(3) Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

(4) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea, după caz, a unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(6) Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.