LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Codul de procedură penală · 6 articole

A înlocuit Codul de procedură penală (1968) (până la 1 februarie 2014).

Articolul 29 — Participanții în procesul penal

Participanții în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali.

Articolul 30 — Organele judiciare

Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:

a) organele de cercetare penală;

b) procurorul;

c) judecătorul de drepturi și libertăți;

d) judecătorul de cameră preliminară;

e) instanțele judecătorești.

Articolul 31 — Avocatul

Avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali în condițiile legii.

Articolul 32 — Părțile

(1) Părțile sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară.

(2) Părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.

Articolul 33 — Subiecții procesuali principali

(1) Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată.

(2) Subiecții procesuali principali au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora.

Articolul 34 — Alți subiecți procesuali

În afara participanților prevăzuți la art. 33 , sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.