LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 133

Azi

Abrogat la 1 octombrie 2011 · înlocuit de Codul civil. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Minorul care a împlinit vârsta de patrusprezece ani încheie actele juridice cu încuviințarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 și 152 lit. c, cu încuviințarea prealabilă a curatorului. Dacă actul pe care minorul urmează sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviințarea autorității tutelare, va fi necesară și prealabilă încuviințare a acesteia. Minorul nu poate să facă nici chiar cu încuviințare, donații și nici sa garanteze obligația altuia. Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sunt anulabile.