(1) Fapta prevăzută în art. 185 alin. (3) care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 186, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
(2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau zile-amendă.
(3) Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. (1) este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.
(4) Fapta prevăzută în alin. (2), dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alin. (3), se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (3) și (4) sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, în cazul alin. (3), și închisoarea strictă de la un an la 5 ani, în cazul alin. (4).
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.