(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau într-un loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează pătrunderea fără drept în sediile autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice, ale partidelor sau în locul unde o persoană fizică sau juridică își desfășoară activitatea.

(3) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.

(4) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.