(1) Nu constituie infracțiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a făcut proba verității sau cu privire la care făptuitorul dovedește că a avut motive rezonabile de a crede că este adevărată.
(2) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă pentru apărarea unui interes legitim.
(3) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane care afectează capacitatea acesteia de exercitare a unei funcții publice, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă, fără a fi necesară dovedirea unui interes legitim.