(1) Infracțiunile contra vieții, integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității, săvârșite împotriva persoanelor care se bucură de protecție internațională, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, iar dacă maximul special al acesteia nu este îndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul general.

(2) Actele de violență săvârșite împotriva localurilor oficiale ale misiunilor diplomatice, a locuinței sau reședinței persoanelor care se bucură de protecție internațională ori a mijloacelor de transport aparținând acestor persoane, dacă sunt de natură să le pună în pericol persoana sau libertatea, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, iar dacă maximul special al acesteia nu este îndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul general.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la dorința exprimată de statul străin.