(1) Reținerea sau arestarea nelegală ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani sau cu zile-amendă.
(2) Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de urmărire penală ori de judecată, pentru obținerea de declarații, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe față de un martor, expert sau interpret.