(1) Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătății, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate, alterate ori interzise consumului sau vătămătoare sănătății, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 8 ani.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătății.
(3) Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(4) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) sau (2) s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă necesită îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
(5) În cazul în care prin faptele prevăzute în alin. (1) sau (2) s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesită pentru vindecare mai mult de 60 de zile ori vreuna din consecințele prevăzute în art. 187 alin. (2) pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare moartea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.