(1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, precum și, după caz, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate.

(2) Procesele-verbale ale cetatenilor straini sau ale cetatenilor români cu domiciliul sau, după caz, rezidenta normala în strainatate, devenite titlu executoriu, se comunică de către politia rutiera pe raza careia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Politiei Române.

(3) Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române comunică în scris Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele și prenumele contravenientului, numărul pasaportului și al procesului-verbal de constatare a contraventiei, precum și suma datorata, pentru a fi luate în evidenta și a fi condiționată intrarea pe teritoriul României a contravenientului.