Oprirea, staționarea și parcarea

(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staționare.

(2) Nu se consideră oprire:

(3) Pentru autovehiculele care transportă mărfuri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b) , administratorul drumului public împreună cu autoritățile administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere, vor stabili programe sau intervale orare pe timpul nopții, în care oprirea sau staționarea este permisă pentru distribuirea mărfurilor.

(4) Se consideră parcare staționarea vehiculelor în spații special amenajate sau stabilite și semnalizate corespunzător.

(5) Vehiculul oprit sau staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta.

(1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.

(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suporta de către deținătorul acestuia.

(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.

(1) Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar atunci când această măsură este necesară pentru a permite:

(2) Prin relocare se înțelege mutarea vehiculelor staționate regulamentar pe drumul public pentru a permite realizarea activităților prevăzute la alin. (1) .

(3) Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor din oficiu ori la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care realizează intervenția ori care instituie măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) . Atunci când cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) privesc activități planificate, relocarea se poate dispune numai dacă, în prealabil, au fost realizate măsuri de informare publică cu privire la necesitatea eliberării spațiului cu destinația de parcare, adecvate situației de fapt.

(4) Relocarea vehiculelor se realizează, după caz, de către administrația publică locală sau de către administratorul drumului public.

(5) Relocarea vehiculelor se face în imediata apropiere a locului staționării acestora ori în cel mai apropiat spațiu cu destinația de parcare, după caz.

(6) Administrația publică locală sau, după caz, administratorul drumului public adoptă măsuri de informare a proprietarului sau deținătorului vehiculului cu privire la locul unde acesta a fost relocat.

(7) Relocarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în cazurile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.

(8) Relocarea vehiculelor potrivit prezentului articol poate fi dispusă și de către poliția locală.

(9) Contravaloarea cheltuielilor pentru relocarea vehiculului se suportă de către administrația publică locală ori, după caz, de către administratorul drumului public sau de către executantul lucrării ori prestatorul serviciului, după caz.